Mărturisescu-mă Ţie Părinte,
Doamne, făcătorule al cerului şi al pământului, lesne iertătorule, îndelung-răbdătorule, iubitorule de oameni, preabunule, nepomenitorule de rău, mult milostive, iubitorule de bine, milosârde, îndurate şi milostive Dumnezeule. Tu ştii, Tu cunoşti neputinţa noastră şi mai ales a mea, cel păcătos şi nevrednic cerului şi pământului. Căci eu sunt cu totul întinăciune şi spurcăciune, călcând în fiecare zi şi ceas sfintele Tale porunci şi duranezeieştile Tale aşezăminte. Şi mai înainte de nemitarnicul5 ' şi înfricoşatul Tău divan, conştiinţa îmi arată că nu este păcat pe care nu l-am făcut cu cuvântul, cu fapta, cu cugetarea minţii, cu privirea iscoditoare, prin toate simţirile mele şi, spunând pe scurt, că toată viaţa mi-am cheltuit-o urât şi curveşte petre-
cănd. Căci care sunt faptele cumplite ale vieţii pe care nu le-am săvârşit eu cu toate mădularele mele?
O, milostivirea şi bunătatea Ta şi necunoştinţa şi ticăloşia mea! Căci Tu m-ai făcut pe mine cu toată înţelepciunea dintru nefiinţă întru fiinţă şi toată zidirea aceasta preafrumoasă şi preapotrivită ai supus-o mie, Preabunule, şi cu slăvitul Tău chip şi asemănare m-ai cinstit Iar eu, nebunul şi preane- priceputul, necunoscător către Făcătorul de bine arătându-mă, peste măsură îndurările Tale cele iubitoare de oameni le-am scărbit Dar fiindcă mila Ta este nemărginită, bunătatea Ta de neurmat" , iar îngăduinţa şi îndelunga-răbdare cea către păcătoşi neasemănată, precum m-ai suferit pe mine până astăzi, aşa şi până la sfârşit, nu mă lepăda şi nu te scărbi de mine.
Căci Tu eşti Cel ce voieşti „ca toţi oamenii să se mântuiască şi spre cunoştinţa celor lucrate [de Tine] să vie"u , prin care unul născut Fiul tău, Domnul nostru şi Dumnezeu, pentru negrăita milă a bunâvoirii Tale, plecănd cerurile, S-a pogorât, în pântece fecioresc a intrat pâlmuire a primit cruce
a răbdat şi îngropare a suferit. Deci eu mai mult de-
cât toţi am păcătuit şi pe toţi i-am întrecut cu fărădelegile. Drept aceea, mai ales pentru mine s-au făcut acestea, aşadar întru mine să se facă minunată mila Ta. Căci pentru păcătoşi este bunăvoirea Ta şi iconomia şi negrăita* pogorâre a unuia născut Fiului tău. Deci să nu pui înaintea mea păcatele mele pe care le-am făcut cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu aducerile-aminte, noaptea şi ziua, de voie şi fără de voie, din răpire şi din cugetare la arătare şi întru ascuns, din obicei îndelungat şi vechi, în toată ziua, şi ceasul, şi minutul, şi clipa şi, spunând pe scurt, cu toată mişcarea şi aşezarea mea trupească, sufletească şi gânditoare.
Ştii. Doamne, că nu este pe pământ altul care să se tăvălească într u păcate, curvii şi urâte lucruri ca mine. Şi nu este cu putinţă a afla pe altul care să fi săvârşit faptele mele de când întreaga lume ai adus-o întru fiinţă şi dintru nefiinţă ai alcătuit-o cu voia stăpânirii Tale. Căci eu cu răutăţile şi cu vicleşugurile mele m-am făcut asemenea satanei, începătorul răutăţii şi mă minunez cum mă ţine pământul şi nu mă înghite, de atâtea ori neiegiuind şi lepădând aşezămintele Tale cele sfinte! Mai mult
decât strămoşii am călcat poruncile Tale cele fără de moarte şi sfinte şi de desfătarea raiului m-am înstrăinat. Ucigător de frate m-am făcut mai mult decât Cain, sufletul meu omorându-1 prin trup ;
l-am întrecut pe Lameri55, mintea mea ucigând-o şi
simţirile netrebnicindu-le prin dulceţile cele urâte; mai mult decât cei de pe vremea potopului am ne legiuit; faţă de covârşirea relelor mele nimic nu au făcut sodomitenii; egiptean m-am făcut, Faraon împietrit la inimă faţă de cuvintele Tale; mai tare ca cei ce au cârtit în pustie şi au călcat legea Tu şi mai mult decât ninivitenii am nelegiuit. Ce sunt, pe lângă faptele mele de bunăvoie, fărădelegile lui Mânase şi păcatele lui David şi ale lui Solomon, fiul său, şi ale multor altora, din timpul Legii şi mai dinainte de Dar? Decât toţi mai rău am nelegiuit, mai mult ca tâlharul şi ca vameşul am greşit, mai mult decât curvarul cu neînfrânarea am vieţuit, mai râu decât curva trupul şi sufletul mi-am întinat, mai mult decât Petru m-am lepădat de Tine fără de căinţă şi, spunând pe scurt, mai mult decât toţi păgânii păgăneşte am nelegiuit şi mai-marilor rău-
taţii m-am asemănat, urmând dracilor celor urâţi şi răi şi tuturor voilor lor.
Dar Tu, Milostive Doamne, minunate fă şi spre mine milele Tale. „Fă cu mine semn spre bine"56 , adânc al nepomenirii de rău şi al bunătăţii. Păcă- tuit-am, ca nimeni altul am nelegiuit Doresc să mă pocăiesc, dar nici un ceas nu pot să păzesc hotărârile. Greşit-am mai mult decât perii capului meu, decât nisipul şi decât picăturile apei. Dar Tu, ca un indelung-răbdător şi iubitor de oameni, arată îndurările Tale şi mila Ta spre mine. Că neajuns este noianul milei Tale şi neasemănată şi necuprinsă cu mintea este nepomenirea de rău şi bunătatea Ta. Iar greşelile mele, deşi sunt mari şi de neasemuit pe lângă noianul milostivirii Tale cel nemărginit, sunt ca o picătură de nimic şi nu numai ale mele, ci şi ale celor care din veac au greşit chiar mai mult ca mine - dacă va fi cineva acum care să mă fi întrecut pe mine cu răutăţile.
Pentru aceasta alerg la tine, bunul meu Stăpân şi Făcător şi dătător al vieţii mele şi-Ţi mărturisesc Ţie, milostivul meu Dumnezeu, cele ce am făptuit. Iar Tu, punând înainte mila Ta obişnuită, arată
spre mine îndurările Tale cele de demult şi mă mi- luieşte pe mine cel ce mai mult decât toţi cu fapta şi cu voinţa am greşit, trufaşul, mândrul, iubitorul de slavă deşartă, înaltul cu cugetul, înaltul cu sprânceana", îngâmfatul, dispreţuitorul58 , semeţul, iubitorul de stăpânire, pârăciosul, necunoscătorul, nemulţumitorul, iubitorul de podoabă, ma- lachiul, preacurvarul"', curvarul, pângăritul, pierdutul,
ruşinatul, întinatul, neînfrânatul, stricatul, răsfăţatul, neruşinatul", împătimitorul, nelegiuitul, iubitorul de dulceţi, îndrâcitul cu pântecele", în- drăcitul cu gâtlejul", desfătatul, îmbuibatul, beţivul, abătutul", somnorosul, lenevosul, iscoditorul, vicleanul, zavistnicul, pizmuitorul, clevetitorul, părătorul, ucigaşul, tâlharul, hoţul, nedreptul, laco- mul65, răpitorul, iubitorul de averi, cămătarul, supărăciosul, mincinosul, urât câştigătorul, avarul. pomenitorul de râu, împietritul cu inima, neîndu- plecatul, nesupusul, neascultătorul, grăitorul împotrivă''. bârfitorul, defăimătorul, şoptitorul, luă- torul în râs. grăitorul de murdării, jurătorul strâmb, batjocoritorul, amăgitorul, ocărâtorul, mâniosul, răzbunătorul, prigonitorul, amarul, neîndurătorul
nemilostivul, nesimţitorul, neiubitorul de săraci, neiubitorul de străini, neîmpăcatul, neprietenul, zădărâtorul, luptătorul, suduitorul, obraznicul, bătăuşul, iubitorul de gâlcevi, în zadar grăitorul, ne- trebnicul70, nebunul, batjocoritorul1', netemătorul, urătorul binelui, urătorul de frate, urătorul de fapte bune, hulitorul, necrezătorul, însuşi judecatul12 , osânditul, nepocăitul, nemârturisitul, cel fără de
răspuns, care tot felul de înverşunare şi de fărădelege am lucrat, cu sufletul împreună cu trupul, şi care pentru aceasta de toată iubirea de oameni şi milostivirea sunt nevrednic, dar vrednic de munca cea fără de sfârşit".
Drept eşti, Doamne, şi dreaptă este judecata Ta, dar totdeauna biruieşte iubirea Ta de oameni şi întoarce de la aceea aceasta. Deci „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine"7 ', „că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va suferi"7'? Ştiu dar că mai mare temei am să mi se ierte mie, fiindcă mai mult decât toţi am greşit şi „fărădelegile mele au covârşit capul meu"76 . Am întinat pe cel „după chip" al
meu 77 . Netrebnică am făcut haina sufletului meu. S-a stins făclia duhului meu. Buzele mele cu totul
le-am spurcat. Ochii mi i-am mângâiat cu vederile cele necuvioase şi fără rost, căutând minciuna şi deşertăciunea. 0, de câte ori am făgăduit să mă pocăiesc şi m-am arătat minţind, defăimând bogăţia bunătăţii Tale faţă de mine. O, de câte ori mă f ă - găduiesc Tie în biserici să lepăd cele rele şi după ce am ieşit întru aceleaşi şi chiar mai rele răutăţi cad, fiindcă uit legămintele din pricina deprinderii mele celei rele şi necurate.
De aceea, foloseşte, Stăpâne, mila Ta cea în fire sădită, şi noianul iubirii Tale de oameni celei ne cuprinse şi mai amână mânia Ta faţă de mine şi nu mă răpi mai înainte de a mă pocăi, nici nu mă tăia ca pe un pom neroditor, ca să nu mă fac privelişte îngerilor şi oamenilor, stâlp de ruşine7 * şi pildă altora, cave să se înţelepţească prin grabnica mea osândă şi tăiere. Deschide-mi uşa Ta mie, celui ce bat, întinde-mi mâna Ta mie, celui ce mă afund, căci adâncul dulccţilor mă viscoleşte şi de nu mă va întâmpina iubirea Ta de oameni, oricâte voi săvârşi eu, nimic nu sunt. Mare tiran îmi stă asupră-mi: vrăjmaşul, firea aceasta, voirea mea cea rea şi obiceiul. Acum vremea vieţii mele s-a stins, secerişul
morţii este aproape, secera este ascuţită, securea mi-a ajuns lângă rădăcină şi eu tot spre mai rău sporesc. Hoţul sapă peretele sufletului meu, vrăjmaşul cel de obşte „ca un leu răcneşte, căutând numaidecât să mă înghită"79 , calea este gata, sorocul s-a împlinit, zapisul este pregătit*, pârâşii stau ca nişte muncitori netrecuţi, cumpăna este atârnată, iar eu, ticălosul, sunt adus (la judecată), dar nici aşa nu-mi vin în simţire. Vai mie! Ce mă fac? Unde să mă duc?
Dăruieşte-mi pocăinţă, Stăpâne, şi înţelegere a celor făptuite de mine şi lacrimi potrivite cu spurcăciunea dezmierdărilor mele. Să nu mă răpeşti pe mine nepregătit şi nemărturisit. Tu vezi pururea cuptorul gândurilor, cel ridicat şi înfocat asupra ticălosului meu trup , deprinderea cea rea, plecarea către cele rele, deci mântuieşte-mă pentru singură mila Ta cea nemărginită, miluieşte-mă pentru bunătatea Ta cea nemărginită, miluieşte-mă pentru bunătatea Ta cea mare şi nepovestită. Căci precum nu este cu putinţă de numărat greşelile mele, tot aşa nemărginită şi cu covârşire mai înaltă este mila Ta şi iubirea Ta de oameni. De aceea, revarsă
în dar peste mine bunătatea Ta cea nedeşertată pe potriva greşelilor mele, căci cu osârdie totdeauna este plecat cugetul meu spre cele rele. Adu-Ţi aminte ce este ipostasul meu, căci pământ sun t şi m-am asemănat deşertăciunii, şi ca fumul au trecut zilele mele. Adu-Ţi aminte că întru păcate sunt născut. însă la Tine este milostivirea, deci mântu- ieşte-mă pentru mila Ta. Căci după poftele trupului umblând, şi toată viaţa în noroiul dulceţilor tăvălindu-mă, bucurie dracilor şi lipsit de iubirea Ta de oameni m-am făcut din pruncie până acum înşelându-mă şi amâgindu-mă, niciodată nevoind
voilor Tale să urmez, nesocotind că nesuferită este urgia Îngrozirii Tale asupra păcătoşilor, nici cu frica tăierii morţii şi cu frica nemitarnicului Tău judeţ înţelepţindu-mă.
Căci care faptă urâtă cu covârşire şi cu prea multă sârguinţă nu am săvârşit, pricinuind păcate? Mintea prin urâte aduceri-aminte mi-am spurcat. trupul prin amestecări necurate cu totul mi-am întinat, duhul, prin învoiri rele mi-am netrebnicit, eu însumi mânia Ta o am întărâtat şi urgia Ta o am aţâţa t
Deci cine mă va plânge? Cine mă va tângui pe mine, ticălosul? Tu eşti milostiv şi lesne iertător, Dumnezeule al milei şi al îndurărilor, având sădit în Tine noianul iubirii de oameni şi adâncul înde- lungii-răbdări. Deci pleacă-Te ticăloşiei mele, pri- meste-mă pe mine, cel ce mă rog, imbrăţişează-mă pe mine, cel ce mă întorc. Vindecă îndreptarea sufletului meu, şi cu judecăţile care ştii mântuieş- te-mă. Nu am lacrimi fierbinţi. Nu am mărturisire adevărată, nici altceva din câte ar ajunge să tragă spre mine milostivirea Ta. Nu este lucru preaslă- vit dacă vei mântui pe cel drept dacă vei milui pe cel iubitor de fapte bune, ci doar dacă spre mine, cel ce peste măsură am greşit, vei minuna milele Tale.
Ştii neputinţa firii omeneşti, pentru că intru aceasta Te-ai îmbrăcat cu milostivire. Să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele milostivirea Ta cea nemăsurată. Treci cu vederea fărădelegile mele şi ca un doctor vindecă rănile cele netămăduite ale sufletului meu. Vezi-mi bubele câte sunt, căci peste tot trupul este rana mea şi nu-mi este cu putinţă a pune leac, sau untdelemn, sau tămăduiri. Ţie unuia Dumnezeului meu, preabunule Meşter, Căruia toa-
te îţi sunt cu putinţă, cu lesnire îţi este a vindeca acestea şi a nu mai lăsa nici o rană a răutăţii. Mân- tuieşte-mă, iarăşi strig, pentru mila Ta, căci pentru ea ai adus toată lumea aceasta întru fiinţă. Pentru ea, Te-ai pogorât către noi, cei ce cu nenumărate greşeli Ţi-am greşit Ţie şi Te-am întărâtat. Dator sunt cu nenumăraţi talanţi, iartă-mi mie pe cei mai mulţi, ca şi mai mult să Te iubesc. Greşit-am, Dumnezeule, greşit-am Ţie, mărturisesc, dar să nu mă osândeşti potrivit fărădelegilor mele, nici să-Ţi întorci faţa Ta despre mine, ci auzită facă-se mie mila ta şi, mai vârtos, vestită şi arătată fie milostivirea Ta către mine, cel ce peste măsură am greşit
Căci Tu eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc, în- delung-răbdând fărădelegile noastre „pe cât sunt de departe răsăriturile de apusuri"81, şi nălbind prin pocăinţă păcatele noastre ca zăpada şi ca lâna. Deci, câte am greşit până acum din tinereţe, iar- tă-mi-le ca un preabun şi multmilostiv. Şi dă-mi mie vreme de pocăinţă şi lacrimi de-a pururea curgătoare. Străluceşte-mi făclia sufletului meu prin mărturisire, pe care am întunecat-o şi am stins-o cu fărădelegile mele, şi cu haina cea dintâi, cea
curată şi neîntinată, cu care m-am îmbrăcat de la botez, iarăşi îmbracă-mă prin cercetarea Ta, dân- du-mi mie îndrăzneală şi arvună de mântuire din cele de aici.
Prin mijlocirea Maicii celei care fără de sămânţă şi mai presus de fire L-a născut pe Cuvântul Tău cel fără de început şi mai înainte de veci, cu folosinţele slujitorilor Tăi celor fără de materie şi fără de trupuri, prin soliile propovăduitorului pocăinţei, ale cinstitutului, slăvitului Proroc, înain- temergătorului şi Botezătorului Ioan, ale sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli şi ale celui de-al doilea propovăduitor al pocăinţei ioan Preaînteleptul, cel cu cuvinte de aur*', şi ale tuturor sfinţilor celor ce din veac bine Ti-au plăcut Ţie. Căci binecuvântat eşti împreună cu unul născut Fiul Tău şi cu făcătorul de viaţă şi preasfântul Tău Duh, acum şi pururea şi în cei fără de sfârşit veci ai vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu