30.03 Tâlcuiri - Săptămâna a opta după Cincizecime - Miercuri

1 Cor. 10. 12-22

12.       De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.
13.     Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.
14.     De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.
15.     Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun.
16.     Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
17.     Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine.
18.     Priviţi pe Israel după trup: Cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtaşi altarului?
19.     Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva?
20.     Ci (zic) că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai demonilor.
21.     Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.
22.     Oare vrem să mâniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât El?

Mt. 16. 20-24

20.       Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul.
21.     De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze.
22.     Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta.
23.     Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
24.     Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.


Tâlcuire:

Atunci când Sfinţii Apostoli L-au mărturisit pe Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu, El a zis că "se cuvine... să pătimească... şi să fie ucis". Lucrarea Sa era gata: rămânea numai să fie desăvârşită prin moartea pe cruce. Acelaşi lucru se întâmplă şi în privinţa sporirii duhovniceşti a creştinului. Câtă vreme el se mai luptă cu patimile, vrăjmaşul încă trage nădejde să-l mai ducă cumva în ispită; însă când patimile se potolesc şi vrăjmaşul nu mai are de acum putere să le aţâţe, el stârneşte ispite din afară: tot felul de prigoniri nedrepte, şi încă dintre cele mai anevoie de îndurat; se străduie să insufle gândul: "De ce să te osteneşti şi să te lupţi? Oricum, n-ai nici un folos din asta". Însă atunci când el se pregăteşte în acest chip să vină cu război din afară, Domnul trimite ostenitorului său, duhul răbdării, şi mai înainte ca vrăjmaşul să reuşească a pricinui vreun necaz, însufleţeşte inima lui să fie gata a primi toate felurile de pătimiri şi neplăceri, iar vrăjmaşului nu-i reuşeşte vicleşugul. După cum Domnul a spus despre Sine că "se cuvine sa pătimească", şi aceştia încearcă o anumită însetare de pătimiri; şi atunci când ele vin, le întâmpină cu bucurie, le sorb aşa cum soarbe însetatul apa răcoroasă.