2 Cor. 10. 7-18
7 Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.
8 Şi chiar de mă voi lăuda, ceva mai mult, cu puterea noastră, pe care ne-a dat-o Domnul spre zidirea, iar nu spre dărâmarea voastră, nu mă voi ruşina,
9 Ca să nu par că v-aş înfricoşa prin scrisori.
10 Că scrisorile lui, zic ei, sunt grele şi tari, dar înfăţişarea trupului este slabă şi cuvântul lui este dispreţuit.
11 Cel ce vorbeşte astfel să-şi dea seama că aşa cum suntem cu cuvântul prin scrisori, când nu suntem de faţă, tot aşa suntem şi cu fapta, când suntem de faţă.
12 Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere.
13 Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem şi până la voi.
14 Căci nu ne întindem peste măsură, ca şi cum n-am fi ajuns la voi, căci am şi ajuns cu Evanghelia lui Hristos până la voi.
15 Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora, ci avem nădejde că, tot crescând credinţa voastră, ne vom mări în voi cu prisosinţă, după măsura noastră,
16 Ca să propovăduim Evanghelia şi în ţinuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu măsură străină, în cele de-a gata.
17 Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude.
18 Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă.
Mc. 3. 28-35
28 Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit;
29 Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică.
30 Pentru că ziceau: Are duh necurat.
31 Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme.
32 Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută.
33 Şi, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei?
34 Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei.
35 Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.
Tâlcuire:
"Cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac". Oare e greu să cazi în acest păcat înfricoşător? Nicidecum, căci iată care sunt păcatele de acest fel: "Nădăjduirea multă şi fără de măsura în harul lui Dumnezeu; deznădăjduirea sau nenădăjduirea în milostivirea dumnezeiasca; împotrivirea faţă de adevărul învederat şi întărit de fapte şi lepădarea de credinţa creştinească dreptmăritoare. Alţii mai adaugă aici şi pizma faţă de darurile duhovniceşti pe care le primeşte aproapele de la Dumnezeu; cerbicia în păcat şi învechirea în răutate; neîngrijirea de pocăinţă până la ieşirea din această viaţă" (Spovedania ortodoxă, partea a treia, întrebarea a 38-a). Iată câte căi spre acest păcat! Apucă-te de oricare din ele şi îţi a fi după aceea greu să mai dai înapoi, încât te va târî în prăpastie. Împotrivirea faţă de adevăr începe prin îndoieli mărunte, zămislite dintr-un cuvânt sau dintr-o scriere rea. Dacă nu vei lua aminte la ele şi nu le vei vindeca, ele te vor duce la necredinţă şi la încăpăţânarea în necredinţă. Şi la deznădejde se ajunge tot prin nebăgare de seamă: "O să mă pocăiesc", zice omul, şi păcătuieşte. Şi tot aşa de câteva ori; apoi, văzând că pocăinţa nu mai vine, îşi spune în sine: "Aşa mi-e dat, nu pot să mă înfrânez", şi se lasă cu totul în voia păcatului. Se adună adânc de păcate; şi totodată se adună adânc de împotriviri faţă de chemările vădite ale harului dumnezeiesc. Atunci când omului ajuns în această stare îi trece prin minte să se îndrepteze, adâncul de păcate îl covârşeşte, iar împotrivirea faţă de har ii răpeşte îndrăzneala de a se apropia de Domnul, şi el hotărăşte: "Păcatul meu este prea mare ca să poată fi iertat". Iată şi deznădejdea! Păzeşte-te de sămânţa necredinţei şi iubirii de păcat, şi nu vei cădea în acest adânc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu