34.06 Tâlcuiri - Săptămâna a douăsprezecea după Cincizecime - Sâmbătă

1. Cor 1. 26-29

    26    Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam;
    27    Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;
    28    Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt,
    29    Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
-------------
    30    Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare,
    31    Pentru ca, după cum este scris: "Cel ce se laudă în Domnul să se laude".
-------------

1. Cor. 2. 1-5

    1    Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept.
    2    Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit.
    3    Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi.
    4    Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii,
    5    Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.



Mt. 20. 29.34

    29    Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui.
    30    Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!
    31    Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David.
    32    Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac?
    33    Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri.
    34    Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui.


Tâlcuire:

    Doi orbi din Ierihon strigă, şi Domnul le dă înapoi vederea. Dar oare numai aceşti orbi erau în locurile acelea? Fireşte că nu. Dar de ce numai aceştia au primit vederea, iar ceilalţi nu? Fiindcă n-au strigat; şi n-au strigat fiindcă n-aveau nădejde; iar nădejde n-aveau fiindcă nu plăceau lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu nu-I plăceau fiindcă erau puţin credincioşi. Omul la care vine credinţa adevărată începe din aceeaşi clipă să placă lui Dumnezeu; placând lui Dumnezeu, începe să capete nădejde; iar din toate acestea se zămisleşte rugăciunea, care atrage tot ajutorul de sus. Unora ca acestora li se împlinesc întotdeauna cererile; însă şi ei ştiu cum să ceară şi ce se cuvine să ceară, pricep măsura cuviincioasă şi păstrează statornicia răbdătoare în rugăciune. Toate acestea sunt neapărat trebuincioase pentru reuşită; altminteri, rugăciunea în sine are aripile slabe.