35.01 Tâlcuiri - Săptămâna a treisprezecea după Cincizecime – Luni

2 Cor. 8. 7-15

    7    Ci precum întru toate prisosiţi: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, aşa şi în acest dar să prisosiţi.
    8    Nu cu poruncă o spun, ci încercând şi curăţia dragostei voastre, prin sârguinţa altora.
    9    Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi.
    10    Şi sfat vă dau în aceasta: că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.
    11    Duceţi dar acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi.
    12    Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are.
    13    Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire:
    14    Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire,
    15    Precum este scris: "Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit".



Mc. 3. 6-12

    6    Şi ieşind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-L piardă.
    7    Iisus, împreună cu ucenicii Lui, a plecat înspre mare şi mulţime multă din Galileea şi din Iudeea L-a urmat.
    8    Din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului şi Sidonului, mulţime mare, care, auzind câte făcea, a venit la El.
    9    Şi a zis ucenicilor Săi să-I fie pusă la îndemână o corăbioară, ca să nu-L îmbulzească mulţimea;
    10    Fiindcă vindecase pe mulţi, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toţi câţi erau bolnavi.
    11    Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui şi strigau, zicând: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
    12    Şi El le certa mult ca să nu-L dea pe faţă.


Tâlcuire:

Domnul oprea pe oameni şi pe demoni să Îl laude în timpul petrecerii Sale pe pământ, însă cerea ca oamenii să creadă în El şi să plinească poruncile lui Dumnezeu. Aceeaşi lege e în vigoare la Domnul şi acum, aceeaşi va fi în vigoare şi la Judecată:"Nu tot cel ce Îmi zice Doamne, Doamne va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Care este în ceruri" (Mt. 7.21). Drept aceea, în biserica încep să cânte: "Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu", şi sfârşesc cu "Vindecă sufletul meu... învaţă-mă să fac voia Ta". Fără de asta, slava adusă lui Dumnezeu nu are nici un preţ. Ea nici nu iese atunci din suflet, ci este rostită doar cu gura, prin cuvinte străine,  drept care Domnul nu ia aminte la ea. Trebuie să facem astfel ca ceilalţi să vadă faptele noastre şi să laude pe Domnul, aşa încât viaţa noastră să fie o lăudă adusă lui Dumnezeu, fiindcă El este Cel ce lucrează toate în toţi, numai să nu-l împiedici; la El se suie şi lauda pentru faptele bune. Fiecare trebuie să devină bună mireasmă a lui Hristos; atunci, şi fără laude va fi o necontenită slavoslovire a Domnului. Floarea de trandafir nu are glas, însă mireasma ei se răspândeşte până departe, în tăcere; aşa se cade să trăiască şi toţi creştinii.