35.03 Tâlcuiri - Săptămâna a treisprezecea după Cincizecime – Miercuri

2 Cor. 9. 12-15

    12    Pentru că slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu;
    13    Slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări, pentru supunerea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia împărtăşirii către ei şi către toţi,
    14    Se roagă pentru voi, şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu cel ce prisoseşte la voi.
    15    Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit.


2 Cor. 10. 1-7

    1    Însumi eu, Pavel, vă îndemn prin blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos – eu care de faţă sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc faţă de voi –
    2    Vă rog, dar, să nu mă siliţi, când voi fi de faţă, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup.
    3    Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte.
    4    Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii,
    5    Şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos,
    6    Şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină.
    7    Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.



Mc. 3. 20-27

    20    Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce.
    21    Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire.
    22    Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul demonilor, alungă demonii.
    23    Şi chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate satana să alunge pe satana?
    24    Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui.
    25    Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se ţină.
    26    Şi dacă satana s-a sculat împotriva sa însuşi şi s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârşit.
    27    Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, de nu va lega întâi pe cel tare, şi atunci va jefui casa lui.


Tâlcuire:

"Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui."  Atâta vreme cât înlăuntrul nostru domneşte fără vreo împotrivire viclenia păcătoasă  (n.b. minciuna şi nedreptatea), împărăţia întunericului şi păcatului ramane trainică în noi; însă când harul lui Dumnezeu trage spre Sine partea sufletului robită de păcat, slobozind-o din robie, are loc înlăuntru o dezbinare: păcatul de o parte, binele de cealaltă. Îndată ce omul, ca urmare a acestei deşteptări, se uneşte, prin conştiinţa şi libertatea sa, cu binele,  păcatul îşi pierde orice sprijin şi merge spre destrămare. Statornicia în hotărârea cea bună, precum şi răbdarea în ostenelile pe care aceasta le pretinde, risipesc şi alungă tot păcatul. Atunci, binele începe să împărăţească înlăuntrul omului şi dăinuie atâta vreme cât nici o cugetare rea nu se strecoară înlăuntru şi, atrăgând  de partea sa voinţa,  nu dă naştere iarăşi unei dezbinări. Dă numai puţin frâu liber imboldului păcătos care se zămisleşte, uneşte-te cu el şi pune-l în lucrare: binele va începe iarăşi să slăbească, iar răul să crească, până ce va înăbuşi binele cu totul. Aceasta este istoria aproape neîntreruptă a vieţii lăuntrice a celor slabi de înger, care nu au statornicie.