2 Cor. 11. 5-21
5 Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli.
6 Şi chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă, ci v-am dovedit-o în totul faţă de voi toţi.
7 Sau am făcut păcat că v-am propovăduit în dar Evanghelia lui Dumnezeu, smerindu-mă pe mine însumi, pentru ca voi să vă înălţaţi?
8 Alte Biserici am prădat, luând plată ca să vă slujesc pe voi.
9 Şi de faţă fiind la voi şi în lipsuri aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui. Căci în cele ce mi-au lipsit, m-au îndestulat fraţii veniţi din Macedonia. Şi în toate m-am păzit şi mă voi păzi, să nu vă fiu povară.
10 Este în mine adevărul lui Hristos, că lauda aceasta nu-mi va fi îngrădită în ţinuturile Ahaei.
11 Pentru ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu ştie!
12 Dar ceea ce fac, voi face şi în viitor, ca să tai pricina celor ce poftesc pricină, pentru a se afla ca şi noi în ceea ce se laudă.
13 Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
14 Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.
15 Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.
16 Iarăşi zic: Să nu mă socotească cineva că sunt fără minte, iar de nu primiţi-mă măcar ca pe un fără-de-minte, ca să mă laud şi eu puţin.
17 Ceea ce grăiesc, nu după Domnul grăiesc, ci ca în neînţelepţie, în această stare de laudă.
18 Deoarece mulţi se laudă după trup, mă voi lăuda şi eu.
19 Pentru că voi, înţelepţi fiind, îngăduiţi bucuros pe cei neînţelepţi.
20 Căci de vă robeşte cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia ce e al vostru, de vă priveşte cineva cu mândrie, de vă loveşte cineva peste obraz, – răbdaţi.
21 Spre necinste o spun, că noi ne-am arătat slabi. Dar în orice ar cuteza cineva – întru neînţelepţie zic, – cutez şi eu!
Mc. 4. 1-9
1 Şi iarăşi a început Iisus să înveţe, lângă mare, şi s-a adunat la El mulţime foarte multă, încât El a intrat în corabie şi şedea pe mare, iar toată mulţimea era lângă mare, pe uscat.
2 Şi-i învăţa multe în pilde, şi în învăţătura Sa le zicea:
3 Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene.
4 Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.
5 Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.
6 Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.
7 Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.
8 Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.
9 Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.
Tâlcuire:
"Ieşit-a semănătorul să semene." De când a ieşit Acest Semănător să semene, El nu încetează a semăna. La început a semănat El Însuşi, apoi prin Apostoli, iar în cele din urmă, prin dumnezeieştile Scripturi şi prin dascălii cei de Dumnezeu înţelepţiţi, şi până acum seamănă pretutindeni cuvântul adevărului dumnezeiesc. Trebuie doar să fii gata a te arata pământ bun şi vei fi semănat neîncetat; iar Dumnezeu va face să crească ceea ce este semănat. Dar cum să mă arăt pământ bun? Poţi să faci asta prin luarea aminte la cuvântul lui Dumnezeu, prin cugetarea la El, prin dragostea faţă de El şi fiind totdeauna gata a săvârşi ceea ce afli din El. De ai această stare sufletească, nici un cuvânt nu va trece pe lângă suflet, ci fiecare va intra înlăuntru. Împreunându-se acolo cu stihiile sufletului ce îi sunt înrudite, el va prinde rădăcini şi va odrăsli. Hrănindu-se apoi de sus cu cercetările duhovniceşti, iar de jos cu dorinţele bune şi cu ostenelile, se va face pom, va înflori şi va da roada. Dumnezeu Însuşi a pus această rânduiala în jurul nostru şi, ca atare, nu putem decât să ne mirăm de nerodirea noastră. Şi totul vine din neluare aminte şi nepăsare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu