Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

duminică, 22 august 2010

35.07 Tâlcuiri - Săptămâna a treisprezecea după Cincizecime – Duminică




















Utrenie:

Mc. 16. 1-8


    1    Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
    2    Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.
    3    Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?
    4    Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.
    5    Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.
    6    Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
    7    Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus.
    8    Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.


Liturghie:

1 Cor. 16. 13-24


    13    Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă.
    14    Toate ale voastre cu dragoste să se facă.
    15    Vă îndemn însă, fraţilor, – ştiţi casa lui Ştefanas, că este pârga Ahaei şi că spre slujirea sfinţilor s-au rânduit pe ei înşişi –
    16    Ca şi voi să vă supuneţi unora ca aceştia şi oricui lucrează şi se osteneşte împreună cu ei.
    17    Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că aceştia au împlinit lipsa voastră.
    18    Şi au liniştit duhul meu şi al vostru. Cunoaşteţi bine deci pe unii ca aceştia.
    19    Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor.
    20    Vă îmbrăţişează fraţii toţi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă.
    21    Salutarea cu mâna mea, Pavel.
    22    Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine).
    23    Harul Domnului Iisus Hristos cu voi.
    24    Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin.



Mt.  21. 33-44


    33    Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
    34    Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
    35    Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
    36    Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
    37    La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
    38    Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
    39    Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.
    40    Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?
    41    I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.
    42    Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri"?
    43    De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.
    44    Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.



Tâlcuire:


"Dar Maria şi-a ales partea bună" (Lc. 10.42). Adormirea Maicii Domnului ne înfăţişează sfârşitul cel bun al acestei alegeri. Mântuitorul Însuşi a venit la adormirea Ei ca să-I primească sufletul în mâinile Sale. De acelaşi lucru s-au învrednicit numeroşi sfinţi; acelaşi lucru îl întâlnesc, în diferite chipuri şi trepte,  toţi cei ce au ales partea cea bună. În ceasul alegerii,  acest sfârşit se întrevede numai, prin nădejde,  şi într-o oarecare măsură este chiar pregustat; dar apoi ostenelile, luptele şi silinţele se perinda una după alta, întunecând calea aleasă. Steaua călăuzitoare ramane bunul sfârşit al părţii celei bune, întocmai ca focul ce luminează în depărtare pentru drumeţul pe care l-a prins seara. Nădejdea e dătătoarea râvnei, reazemul răbdării şi statorniciei în lupta începută, iar tăria nădejdii este credinţa. Oamenii aleg prin credinţă, prin nădejde devin statornici în alegerea făcută, iar prin răbdare ajung la sfârşitul cel bun.

2 comentarii:

Micael Nicolas spunea...

Salut ,
am observat că ai încarcat pe trilulilu pasaje din Imnele iubirii dumnezeieşti de Simeon noul Teolog,stii cumva cum as putea face rost de toata cartea audio,ca vreau să introduc pe blog.
Multumesc !

Simeona spunea...

Pe Trilulilu sunt toate imnele dar, daca vrei sa-ti trimit fisierele, spune-mi cum.
Cu bucurie.

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks