36.01 Tâlcuiri - Săptămâna a paisprezecea după Cincizecime – Luni

2 Cor. 12. 10-19

    10    De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
    11    M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-aţi silit! Căci se cuvenea să vorbiţi voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deşi nu sunt nimic.
    12    Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni şi prin puteri.
    13    Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, decât numai că eu nu v-am fost povară? Dăruiţi-mi mie această nedreptate.
    14    Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi şi nu vă voi fi povară, căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.
    15    Deci eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deşi, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puţin.
    16    Dar fie! Eu nu v-am împovărat. Ci, fiind isteţ, v-am prins cu înşelăciune.
    17    Am tras eu folos de la voi, prin vreunul din aceia pe care i-am trimis?
    18    L-am rugat pe Tit şi am trimis, împreună cu el, pe fratele. V-a asuprit Tit cu ceva? N-am umblat noi în acelaşi duh? N-am călcat noi pe aceleaşi urme?
    19    De mult vi se pare că ne apărăm faţă de voi. Dar noi grăim în Hristos, înaintea lui Dumnezeu. Şi toate acestea, iubiţii mei, pentru zidirea voastră.



Mc. 4. 10-23


    10    Iar când a fost singur, cei ce erau lângă El, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde.
    11    Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde,
    12    Ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.
    13    Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?
    14    Semănătorul seamănă cuvântul.
    15    Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.
    16    Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,
    17    Dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.
    18    Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul,
    19    Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.
    20    Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.
    21    Şi le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?
    22    Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare.
    23    Cine are urechi de auzit să audă.



Tâlcuire:


A  suflat Dumnezeu suflare de viaţă şi a luat fiinţă omul după chipul lui Dumnezeu. Aşa se întâmplă şi  la cea de-a doua naştere: prin suflarea Dumnezeiescului Duh, despre care nu se ştie de unde şi cum vine, se pun temeiurile vieţii noi şi se reface chipul lui Dumnezeu. Acesta este punctul de plecare; de acum încolo începe truda înălţării chipului la desăvârşita asemănare. Acest chip renăscut de către Duhul lui Dumnezeu după chipul Ziditorului, se preschimbă * din slavă în slavă, dar nu fără lucrarea noastră: ale noastre sunt truda şi osteneala, dar Dumnezeu zideşte şi face să crească cu harul Preasfântului Duh, prin credinţa în Domnul. Iată idealul şi mijlocul de a da fiinţă în noi înşine chipului şi asemănării lui Dumnezeu! Şi câte nu se scriu şi nu se vorbesc în ziua de azi despre educaţie! Cu toate astea, ea este lămurită în puţine cuvinte de cuvântul lui Dumnezeu. Tu doar apucă-te să înfăptuieşti ceea ce este poruncit, şi educaţia ta va ajunge singură la ţel. Aceasta este calea de educaţie a lui Dumnezeu; ea însă nu înlătură căile omeneşti, dimpotrivă, le îndreptează şi le încununează cu reuşită. Atunci însă când nu sunt urmate decât căile omeneşti, educaţia este de obicei neîndestulătoare, nedeplină şi nu arareori strică de tot pe cei educaţi; iar apoi, toată viaţa lor merge strâmb. Acolo unde se înmulţesc cei educaţi strâmb şi societatea începe să devină din ce în ce mai strâmbă - şi ca viaţă şi ca vederi. Sfârşitul este strâmbătatea de obşte: unul e putred într-o parte, altul în alta.


* Sensul mai exact ar fi de "se transfigurează" - preobrazuietsia. Preobrajenie este Schimbarea la Faţă - n.tr.