36.02 Tâlcuiri - Săptămâna a paisprezecea după Cincizecime – Marţi

2 Cor. 12. 20-21

    20    Căci mă tem ca nu cumva venind, să nu vă găsesc pe voi aşa precum voiesc, iar eu să fiu găsit de voi aşa precum nu voiţi; mă tem adică de certuri, de pizmă, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de murmure, de îngâmfări, de tulburări;
    21    Mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut.



2 Cor. 13. 1-2

    1    A treia oară vin la voi. În gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul.
    2    Am spus dinainte şi spun iarăşi dinainte, ca atunci când am fost de faţă a doua oară, şi acum, nefiind de faţă, scriu celor ce au păcătuit înainte şi tuturor celorlalţi că, de voi veni iarăşi, nu voi cruţa,
-----------------
    3    De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi.



Mc. 4. 24-34

    24    Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da  şi vă va prisosi.
    25    Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.


    26    Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,
    27    Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el.
    28    Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.
    29    Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.


    30    Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui?
    31    Cu grăuntele de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ;
    32    Dar, după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului.


    33    Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înţeleagă.
    34    Iar fără pildă nu le grăia; şi ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.


Tâlcuire:


Pilda despre creşterea treptată a grâului din sămânţă zugrăveşte, cu privire la fiecare om, creşterea treptată a omului tainic al inimii, însămânţat şi păzit de harul lui Dumnezeu; iar cu privire la omenire îndeobşte,  creşterea treptată a trupului Bisericii sau, altfel spus, a obştii celor mântuiţi în Domnul Iisus Hristos, după rânduiala lăsată de El. Această pildă aduce răspunsul la întrebarea: "De ce până acum creştinismul nu a devenit atotcuprinzător?".  Aşa cum omul aruncând sămânţa în pământ, doarme şi se scoală, iar sămânţa odrăsleşte şi creşte de la sine fără ca el să ştie, şi Domnul, punând în pământ sămânţa vieţii dumnezeieşti, i-a dat libertatea să crească de la sine, făcând-o supusa mersului firesc al lucrurilor, fără silnicie; El doar păzeşte sămânţa, o ajuta la nevoie şi o îndreaptă după înţelepciunea Sa. Pricina acestui fapt e libertatea omului. Domnul vrea ca omul să i se supună de bunăvoie şi aşteaptă hotărârea libertăţii sale. dacă totul ar fi depins numai de voia lui Dumnezeu, demult ar fi fost toţi creştini.


Un alt gând: trupul Bisericii se zideşte în cer;  de pe pământ vin doar materialele, pe care tot lucrătorii cereşti le fabrică (n. le prelucrează). Cuvântul din cer ajunge pe pământ şi atrage pe cei care voiesc. Cei ce iau aminte şi îi urmează ajung, ca materialul brut, în laboratorul lui Dumnezeu, în Biserică, şi aici sunt prelucraţi după modelele date din cer. Cei prelucraţi, după ieşirea din această viaţă trec în cer, iar acolo intră în zidirea lui Dumnezeu, fiecare unde se potriveşte. Acest lucru are loc fără încetare şi, prin urmare,  lucrarea lui Dumnezeu nu bate pasul pe loc. Pentru asta nu e nevoie de un triumf universal al creştinismului. Zidirea lui Dumnezeu se zideşte în chip nevăzut.