2 Cor. 13. 3-13
3 De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi.
4 Căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi.
5 Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici.
6 Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici.
7 Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici.
8 Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr.
9 Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră.
10 Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare.
11 Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
12 Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
13 Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!
Mc. 4. 35-41
35 Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt.
36 Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii.
37 Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.
38 Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim?
39 Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.
40 Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?
41 Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?
Tâlcuire:
Ucenicii plutesc pe mare; vine furtuna şi îi primejduieşte, iar Domnul doarme. Strigă la El: "Doamne, scapă-ne!" şi el potoleşte furtuna cu un singur cuvânt. Iată o alta faptă care ne arată rânduiala Proniei dumnezeieşti. Fiecare om, şi popoarele, şi Biserica plutesc pe marea acestei vieţi, prin puterile fireşti şi suprafireşti care sunt puse în ele, după rânduielile lăsate de Dumnezeu. Domnul se odihneşte, chiar dacă Îl înconjoară întâmplări ce se perindă una după alta; dar nu începe să lucreze în mod vădit decât atunci când apare o ameninţare de neînlăturat, care poate să abată cursul întâmplărilor împotriva planurilor Sale dumnezeieşti. El este pretutindeni, păzeşte toate, toate le încălzeşte cu adierea iubirii Sale, însă de făptuit le lasă pe fapturile Sale să făptuiască, cu puterile date de El, potrivit legilor şi rânduielilor pe care El le-a lăsat şi le păzeşte pretutindeni. Nu făptuieşte El toate, chiar dacă toate de la El sunt şi fără El nimic nu se întâmplă. Totdeauna e gata să lucreze El însuşi, atunci când nemărginita Sa înţelepciune şi dreptate găseşte că e de trebuinţă. Rugăciunea pune în mişcare lucrările dumnezeieşti; dar cea mai bună rugăciune este aceasta: "Doamne! Toate le ştii, fă cu mine precum voieşti!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu