37.02 Tâlcuiri - Săptămâna a cincisprezecea după Cincizecime – Marţi

Gal. 2. 21

    21    Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.



Gal. 3. 1-7


    1    O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi, să nu vă încredeţi adevărului, – pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit?
    2    Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei?
    3    Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup?
    4    Aţi pătimit atâtea în zadar? – dacă a fost în zadar, cu adevărat.
    5    Deci Cel care vă dă vouă Duhul şi săvârşeşte minuni la voi, le face, oare, din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei?
    6    Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate.
    7    Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam.



Mc. 6. 1-7


    1    Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.
    2    Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?
    3    Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El.
    4    Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa.
    5    Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat.
    6    Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând.
    7    Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.


Tâlcuire:

" De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui?". Aşa grăiau nazarinenii despre Domnul, cunoscând viaţa Lui de dinainte, petrecută în umbră. Aşa se întâmpla şi cu toţi adevăraţii următori ai Domnului. După multe osteneli şi după ce biruie tot ce e strâmb în sine, cel ce se ţine fără abatere de calea Domnului se schimbă cu totul, în toată alcătuirea sa: privirea, mersul, graiul, portul - totul poartă pecetea unei bune rânduieli şi vrednicii deosebite, chiar dacă omul cu pricina ar fi de cea mai joasă stare şi lipsit cu desăvârşire de educaţie. Şi începi să auzi: "De unde la el acestea?". Iar dacă cele trupeşti şi văzute se preschimbă astfel, ce să mai spunem despre cele lăuntrice şi sufleteşti, care în chip mai nemijlocit şi apropiat sunt supuse lucrării de prefacere a harului şi faţă de care cele din afară slujesc doar ca răsfrângere şi urmare? Cât de luminoase şi limpezi sunt gândurile unui astfel de om! Cât de ascuţite sunt judecăţile lui cu privire la cele ce sunt şi se întâmpla! Vederile lui asupra orişicărui lucru sunt mai presus de cele ale filozofilor! Dar hotărârile, dar faptele, dar întreprinderile? Totul e luminat în chip curat şi sfânt de o strălucire cerească. Acesta este cu adevărat un om nou! N-a fost şcolit, n-a audiat cursuri prin academii, şi n-a avut parte de nici un fel de educaţie, dar se arată binecrescut şi înţelept. Luarea aminte la sine, osteneala făcută de propriul suflet,  rugăciunea şi apropierea de Dumnezeu au pus totul, cu harul lui Dumnezeu, pe temeiuri noi - cum însă, nu ştie nimeni. De aceea se întreabă: "De unde la el acestea?".