37.03 Tâlcuiri - Săptămâna a cincisprezecea după Cincizecime – Miercuri

Gal. 3. 15-22


    15    Fraţilor, ca un om grăiesc; că şi testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică, sau îi mai adaugă ceva.
    16    Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: "şi urmaşilor", – ca de mai mulţi, – ci ca de unul singur: "şi Urmaşului tău", Care este Hristos.
    17    Aceasta zic dar: Un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa.
    18    Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă, dar Dumnezeu i-a dăruit lui Avraam moştenirea prin făgăduinţă.
    19    Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor.
    20    Mijlocitorul însă nu este al unuia singur, iar Dumnezeu este unul.
    21    Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege.
    22    Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred.



Mc. 6. 7-13


    7    Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.
    8    Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare;
    9    Ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
    10    Şi le zicea: În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo.
    11    Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.
    12    Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască.
    13    Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.



Tâlcuire:

Domnul i-a trimis pe Sfinţii Apostoli la propovăduire,  poruncindu-le să nu aibă nimic asupră-le.O haină pe umeri, sandale în picioare, toiagul în mâini şi atât. Ba le-a mai poruncit chiar să nu aibă nici o grijă de nimic păşind la această trudă, de parcă ar fi fost gata îndestulaţi cu de toate. Şi Apostolii erau, într-adevăr, îndestulaţi pe deplin, dar nu din afară. Cum avea loc asta?  Prin desăvârşita lor încredere în voia lui Dumnezeu,  fiindcă Domnul rânduise în aşa fel ca ei să nu ducă lipsă de nimic. Propovăduirea lor mişca inimile oamenilor care îi ascultau, iar aceştia îi hrăneau şi îi găzduiau pe propovăduitori; Apostolii însă nu urmăreau asta şi nu aşteptau nimic, ci lăsau totul în seama lui Dumnezeu. Ca atare, sufereau cu răbdare şi atunci când li se întâmpla în drum vreo neplăcere. Singura lor grijă era să propovăduiască şi singura lor întristare era atunci când predica nu le era ascultată. De asta era curată şi roditoare propovăduirea lor. Aşa s-ar cuveni să fie şi în ziua de azi; dar neputinţa noastă cere îndestulare din afară, fără de care nu facem nici un pas. Aceasta, totuşi, nu vrea să fie o mustrare faţă de apostolii noştri de azi. La început, ei se sprijină doar pe această îndestulare, dar ea le piere mai apoi din cap şi prin înseşi ostenelile lor reuşesc să urce la starea de încredinţare în voia lui Dumnezeu, clipă din care trebuie să presupunem că şi începe predica lor să fie roditoare. Încredinţarea în voia lui Dumnezeu este cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii morale şi nu se ajunge la ea deodată, ci doar atunci când omul învaţă s-o preţuiască. Ea vine singură, după ce omul s-a ostenit mult cu sine.