37.04 Tâlcuiri - Săptămâna a cincisprezecea după Cincizecime – Joi

Gal.  3. 23-29


    23    Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere.
    24    Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.
    25    Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
    26    Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.
    27    Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
    28    Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.
    29    Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.



Gal. 4. 1-5


    1    Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate;
    2    Ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său.
    3    Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii;
    4    Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
    5    Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.



Mc. 6. 30-45


    30    Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.
    31    Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce.
    32    Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.
    33    Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor.
    34    Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe.
    35    Dar făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu;
    36    Slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce.
    37    Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?
    38    Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti.
    39    Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde.
    40    Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci.
    41    Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor.
    42    Şi au mâncat toţi şi s-au săturat.
    43    Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti.
    44    Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
    45    Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea.


Tâlcuire:


"Şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile"... şi s-au adunat la El - aceasta s-a întâmplat în pustia Betsaidei, unde a fost săvârşită minunata săturare a celor cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti. Dar ce atrăgea poporul la Domnul? Simţirea dumnezeirii Sale. Dumnezeirea Domnului ascunsă sub acoperământul firii omeneşti, se vădea prin cuvânt, prin faptă, prin privire şi prin toate ale Domnului; vădită făcându-se prin acestea, deştepta simţul Dumnezeirii ascuns în inima oamenilor, şi prin acesta îi atrăgea la Domnul. A opri această mişcare nu poate nimeni - nu numai cineva din afară, dar nici măcar cel ce o simte, fiindcă ea este mai adâncă şi mai puternică decât orice altă mişcare a sufletului. Aceeaşi Dumnezeire, vădită mai apoi de Mântuitorul, a atras la El oameni din toate neamurile care sunt sub cer. Aceeaşi Dumnezeire a lucrat în toată istoria Bisericii şi lucrează până în ziua de azi. O urmă cât de mică de Dumnezeire atrage oamenii. Dar ce urmare are această experienţă de pretutindeni şi de totdeauna a năzuinţei sufletului nostru către dumnezeiesc? Dobândirea dumnezeiescului, a suprafirescului, a Dumnezeirii,  care este izvorul suprafirescului. Această năzuinţă stă la temelia duhului nostru şi  alcătuieşte firea sa, după cum poate vedea oricine din preocupările noastre intelectuale, estetice şi practice. Dar în fire nu se află amăgirea, nici minciuna; prin urmare, ele nu se află în această năzuinţă către dumnezeire. De aici reiese că Dumnezeu şi dumnezeiescul există şi ca materialiştii, tăgăduind suprafirescul sunt împotriva firii duhului omenesc.