38.02 Tâlcuiri - Săptămâna a şaisprezecea după Cincizecime – Marţi

Gal. 5. 11-21

11 Dar eu, fraţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci, sminteala crucii a încetat!
12 O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi!
13 Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.
14 Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
15 Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.
16 Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
17 Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.
18 Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.
19 Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
20 Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
21 Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.


Mc. 7. 5-16

5 Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate?
6 Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: "Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine".
7 Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti.
8 Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi.
9 Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră!
10 Căci Moise a zis: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", şi "cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească".
11 Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu,
12 Nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa.
13 Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea.
14 Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi:
15 Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă.
16 De are cineva urechi de auzit să audă.


Tâlcuire:

"Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă." La acest loc şi la altele asemenea lui (cum ar fi, de pildă, "nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu") arată de obicei neprietenii postului, presupunând că au în ele îndeajunsă îndreptăţire pentru a nu posti după tipicul şi rânduiala Bisericii. Cât de îndestulătoare este această dezvinovăţire, ştie orişice credincios. A fost rânduit ca, postind, să ne înfrânăm de la anumite mâncăruri nu pentru că ar fi spurcate, ci fiindcă prin aceasta înfrânare se ajunge mai lesne la subţierea cărnii, care este neapărat trebuincioasa pentru sporirea lăuntrică. Acest înţeles al legii postului este atât de însemnat, încât cei care socotesc spurcata vreo mâncare sunt socotiţi printre eretici. Înaintea neprietenilor postului însă nu trebuie să stăruim asupra acestui lucru, ci asupra faptului că postul este o datorie în măsura în care el e un mijloc de a birui înclinările păcătoase şi poftele trupului. Aici nu au ce să mai spună. Dacă sporirea lăuntrică este o datorie, este o datorie şi folosirea unui mijloc socotit ca neapărat trebuitor pentru aceasta, cum este postul. Şi conştiinţa îi spune fiecăruia acest lucru. Pentru a o linişti, i se răspunde: "Eu am să acopăr nepostirea printr-un alt mijloc"; sau: "Mie postul îmi face rău"; sau: "Eu postesc când vreau, nu în posturile rânduite". Dar prima dezvinovăţire este nepotrivită, fiindcă până acum nimeni nu s-a priceput, fără postire, să-şi potolească trupul şi să-şi pună pe temei bun cele lăuntrice. Cea din urmă e de asemenea nepotrivită, fiindcă Biserica este un singur trup şi a-ţi face rânduiala aparte este un lucru potrivnic întocmirii ei; a te abate de la rânduielile obşteşti ale Bisericii nu poţi, fără numai dacă ieşi din ea, iar câtă vreme este cineva mădular al ei, nu poate să spună şi să ceară asta. Cea de-a doua dezvinovăţire are o umbră de adevăr; şi, într-adevăr, nu sunt datori să postească cei cărora postul le strică sănătatea, fiindcă postul nu este rânduit ca să ucidă trupul, ci ca să omoare patimile. Dar dacă stăm să îi numărăm pe aceştia cu bună credinţă, se va vedea că sunt atât de puţini, încât nici nu merită luaţi în socoteală. Mai rămâne o singură pricină: lipsa de dorinţă. Aici n-ai ce să zici. Nici în rai nu te iau împotriva voinţei tale; numai când eşti osândit să mergi în iad - vrei, nu vrei, te duci; te înhaţă şi te aruncă.