38.04 Tâlcuiri - Săptămâna a şaisprezecea după Cincizecime – Joi

Efes. 1. 1-9

    1    Pavel, apostol al lui Iisus Hristos prin voinţa lui Dumnezeu, sfinţilor care sunt în Efes şi credincioşilor întru Hristos Iisus:
    2    Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!
    3    Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească;
    4    Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui,
    5    Mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale,
    6    Spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit;
    7    Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui,
    8    Pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea;
    9    Făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte,
------------
    10    Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El,
    11    Întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte – după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale, –
    12    Ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.
    13    Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei,
    14    Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale.
    15    Drept aceea, şi eu auzind de credinţa voastră în Domnul Iisus şi de dragostea cea către toţi sfinţii,
    16    Nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele,
    17    Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere,
    18    Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi,
    19    Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem.
    20    Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri,
    21    Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
    22    Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii,
    23    Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.


Mc. 7. 24-30

    24    Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit.
    25    Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui.
    26    Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei.
    27    Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.
    28    Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor.
    29    Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta.
    30    Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise.


Tâlcuire:

Ce a făcut-o pe cananeancă să vină la Domnul şi să stăruie atât în cererea ei? Convingerile care se închegau în ea: era încredinţată că Mântuitorul are puterea să o tămăduiască pe fiica ei şi a venit la El; era încredinţată că El nu va lasa neîmplinită cererea ei şi nu a încetat să ceară. Convingerile sunt rezultatul întregii vieţi: al educaţiei, al gândurilor ce umplu mintea de obicei, al impresiilor lăsate de lucrurile din jur, al învăţăturilor cercetate şi al feluritelor întâmplări şi îndeletniciri din viaţă. Sub înrâurirea tuturor acestora, gândirea lucrează şi ajunge la anumite convingeri. Aici trebuie să avem în vedere că pretutindeni este şi din toate părţile pătrunde în sufletul omului adevărul lui Dumnezeu. Adevărul poate fi aflat în inima omului; adevărul lui Dumnezeu este întipărit în toate făpturile; adevărul lui Dumnezeu poate fi aflat în obiceiurile şi datinile oamenilor; ba chiar şi în învăţăturile lor poate fi găsit într-o măsură mai mică sau mai mare. Pretutindeni însă stă la pândă şi minciuna. Cine este din adevăr, acela aduna adevăr şi este plin de convingeri adevărate, mântuitoare; iar cine nu este din adevăr aduna minciună şi este plin de convingeri mincinoase, de rătăciri pierzătoare. Dacă a fi sau a nu fi din adevăr depinde de om, să judece fiecare; însă judecata lui Dumnezeu îi aşteaptă pe toţi...