38.05 Tâlcuiri - Săptămâna a şaisprezecea după Cincizecime – Vineri

Efes. 1. 7-17

    7    Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui,
    8    Pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea;
    9    Făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte,
    10    Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El,
    11    Întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte – după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale, –
    12    Ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.
    13    Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei,
    14    Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale.
    15    Drept aceea, şi eu auzind de credinţa voastră în Domnul Iisus şi de dragostea cea către toţi sfinţii,
    16    Nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele,
    17    Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere,
------------
    18    Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi,
    19    Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem.


Mc. 8. 1-10

    1    În zilele acelea, fiind iarăşi mulţime multă şi neavând ce să mănânce, Iisus, chemând la Sine pe ucenici, le-a zis:
    2    Milă Îmi este de mulţime, că sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce.
    3    Şi de-i voi slobozi flămânzi la casa lor, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe.
    4    Şi ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceştia cu pâine, aici în pustie?
    5    El însă i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Răspuns-au Lui: şapte.
    6    Şi a poruncit mulţimii să şeadă jos pe pământ. Şi, luând cele şapte pâini, a mulţumit, a frânt şi a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înainte. Şi ei le-au pus mulţimii înainte.
    7    Şi aveau şi puţini peştişori. Şi binecuvântându-i, a zis să-i pună şi pe aceştia înaintea lor.
    8    Şi au mâncat şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri cu rămăşiţe de fărâmituri.
    9    Şi ei erau ca la patru mii. Şi i-a slobozit.
    10    Şi îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părţile Dalmanutei.


Tâlcuire:

Saturând patru mii de oameni cu şapte pâini, Domnul "intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părţile Dalmanutei", ca şi cum nu ar fi făcut vreun lucru deosebit. Aceasta este adevărata facere de bine: să făptuieşti şi iar să făptuieşti, fără să iei aminte la faptele tale şi să tinzi înainte, uitând mereu cele lăsate în urmă. La oamenii plini de bunătate, acest lucru vine firesc. Aşa cum voinicul ridică greutăţi mari fără să bage de seamă, iar cel plăpând nu poate să uite nici când a ridicat o greutate mică,  cel puternic în bunătate săvârşeşte tot binele fără să se sforţeze, ca din întâmplare, iar cel sărac în bunătate fără sforţare nu poate să se descurce: îşi şi aminteşte de ea, mereu o are în faţa ochilor. Inima bună însetează sa facă bine şi nu e mulţumită până nu face bine pe săturate, aşa cum omul nu se satură până nu mănâncă îndestul. Când simte omul foamea, îşi aminteşte de prânz, iar după ce foamea este astâmpărata, uită de mâncare: cel cu adevărat bun îşi aminteşte de fapta bună până ce n-a făcut-o,  iar după ce a făcut-o,  uită de ea îndată.