38.07 Tâlcuiri - Săptămâna a şaisprezecea după Cincizecime – Duminică

Utrenie:

Lc.  24. 12-35

    12    Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.
    13    Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
    14    Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
    15    Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei. şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
    16    Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
    17    Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.
    18    Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?
    19    El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor.
    20    Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri;
    21    Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.
    22    Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt,
    23    Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu.
    24    Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.
    25    Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii!
    26    Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?
    27    Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.
    28    Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe.
    29    Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei.
    30    Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.
    31    Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.
    32    Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?
    33    Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
    34    Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon.
    35    Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

Liturghie:

2 Cor. 6. 1-10

    1    Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.
    2    Căci zice: "La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat"; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii,
    3    Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată,
    4    Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,
    5    În bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi;
    6    În curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică;
    7    În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga,
    8    Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr,
    9    Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi;
    10    Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.

Mt. 25. 14-30

    14    Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.
    15    Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat.
    16    Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.
    17    De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi.
    18    Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său.
    19    După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele.
    20    Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei.
    21    Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
    22    Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei.
    23    Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
    24    Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat.
    25    Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.
    26    Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?
    27    Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.
    28    Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
    29    Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.
    30    Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.


Tâlcuire:

Pilda talanţilor ne face să cugetăm ca viaţa este vreme de negoţ. Asta înseamnă că trebuie să ne grăbim a folosi această vreme, aşa cum în neguţătorie fiecare se grăbeşte să scoată câştig. De aduce careva numai opinci sau coajă de tei pentru opinci, nici acela nu stă cu mâinile în sân, ci îşi pune întreaga isteţime la bătaie pentru a atrage cumpărătorii, ca să îşi vanda marfa şi apoi să cumpere cele ce îi sunt de trebuinţă. Dintre cei care au primit viaţă de la Domnul nu e niciunul care să poată spune: "Eu n-am primit nici măcar un talant"; oricine are ceva talanţi, nu numai unul: înseamnă că fiecare are cu ce face negoţ şi dobândi câştig. Nu te uita în stânga şi în dreapta şi nu ţine socoteala celorlalţi, ci ia frumuşel seama la tine însuţi şi vezi cât mai în amănunt ce capital ai şi ce poţi dobândi cu el, iar apoi lucrează fără lenevire potrivit planului pe care ţi l-ai făcut. La judecată nu vei fi întrebat de ce n-ai câştigat zece talanţi, când ai avut doar unul singur şi nici măcar de ce cu talantul tău ai dobândit un singur talant, ci vor spune: ce ai dobândit; un talant, o jumătate de talant sau o zecime? Şi răsplata va fi nu pentru ce ai primit (adică, nu pentru talanţii cu care te-ai născut), ci pentru ce ai agonisit (folosind talanţii tăi). Cu nimic nu te vei putea apăra, nici cu rangul, nici cu sărăcia, nici cu lipsa de şcoală. Dacă acestea nu ţi s-au dat, nu te vor întreba de ele. Dar ai avut mâini şi picioare, vor întreba: "Ce-ai câştigat cu ele? Ai avut limba, ce ai câştigat cu ea?". Aşa se îndreaptă la judecata lui Dumnezeu nepotrivirile de stare lumească.