39.02 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptesprezecea după Cincizecime – Marţi

Efes. 2. 19-22

    19    Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu,
    20    Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.
    21    Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul,
    22    În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

Efes. 3. 1-7

    1    Pentru aceasta, eu Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, neamurile,
    2    Dacă în adevăr aţi auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi,
    3    Că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt.
    4    De unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos,
    5    Care, în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi prooroci, prin Duhul:
    6    Anume că neamurile sunt împreună moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşi ai făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie,
    7    Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale;
----------------
    8    Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns,
    9    Şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos,
    10    Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri,
    11    După sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru,
    12    Întru Care avem, prin credinţa în El, îndrăzneală şi apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere.

Mc. 11. 11-23

    11    Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece.
    12    Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit.
    13    Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.
    14    Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau.
    15    Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.
    16    Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
    17    Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
    18    Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
    19    Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
    20    Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
    21    Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
    22    Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
    23    Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Tâlcuire:

Smochinul acoperit de frunze era arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoinţa Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câţi asemenea smochini nu sunt în viaţa duhovnicească! La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Sunt oameni cumpăniţi, cinstiţi şi toate faptele creştineşti le împlinesc; dar duhul vieţii în Hristos Iisus nu-l au; ca atare, nu au roade vii, iar ceea ce e în ei doar pare roadă, însă nu este. Dar în ce stă duhul vieţii în Hristos Iisus? La asta vom răspunde: o parte e de la Domnul, o parte e de la noi. De la Domnul este puterea de rodire în sine; al nostru este doar locaşul primitor al acestei puteri. Pentru acesta din urmă să te îngrijeşti mai mult. Rădăcina este simţirea că fără Domnul pieri, şi te prăpădeşti. Astfel vei dobândi în toată viaţa ta, în toate faptele şi ostenelile tale, inimă înfrântă şi smerită. Mai departe, dat fiind că viitorul este necunoscut, iar vrăjmaşii sunt mulţi şi poticnirea este cu putinţă în orice clipă, vin frica şi cutremurul care însoţesc lucrarea mântuirii, împreună cu strigarea neîncetata: "Cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-mă". Vai celui care se reazemă pe altceva decât pe Domnul; vai şi celui care s-a ostenit pentru altceva decât pentru Domnul! Întreabă-te pe tine însuţi, omule care te-ai ostenit cu faptele socotite ca bineplăcute lui Dumnezeu: pentru cine te-ai ostenit? Dacă din partea conştiinţei vei primi răspunsul plin de îndrăznire: "Doar pentru Domnul",  e bine; dacă nu, îţi clădeşti casa pe nisip. Iată câteva lămuriri privitoare la duhul roditor lăuntric. După acest îndreptar cugetă şi în celelalte privinţe!