Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. (Ps. 50:13)Priveste catre rasarit... si vezi bucuria care-ti vine de la Dumnezeu.Iata vin fiii tai pe care i-ai trimis (n.b. gândurile si rugaciunile tale)...vin bucurandu-se de slava lui Dumnezeu.(Ba. 4:36-37) Ci bucuria vine de la Dumnezeu. Vine de la împlinirea aceea pe care ti-o da lucrul bine facut, pe care îl arati Celui Bun cu multumire pentru darul de a-l fi putut face…(Maica Siluana)
vineri, 17 septembrie 2010
39.05 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptesprezecea după Cincizecime – Vineri
Efes. 4. 17-25
17 Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
18 Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;
19 Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei.
20 Voi însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos,
21 Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus;
22 Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare,
23 Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
24 Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.
25 Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.
Mc. 12. 1-12
1 Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
2 Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.
3 Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic.
4 Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o.
5 Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.
6 Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
7 Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră.
8 Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.
9 Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.
10 Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?
11 De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri".
12 Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.
Tâlcuire:
În pilda despre vie este închipuită Biserica Vechiului Testament şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de ea. Biserica Noului Testament a moştenit-o pe aceasta, aşadar pilda aceasta poate fi înţeleasă şi cu privire la ea; şi întrucât orice creştin este biserica (templu) a Dumnezeului Celui Viu, poate fi înţeleasă şi cu privire la fiecare creştin. Nouă ne trebuie acest din urmă tâlc. Ce este aici via? Sufletul care a primit iertarea păcatelor, harul celei de-a doua naşteri, darul Sfântului Duh, ca zălog al moştenirii împărăţiei veşnice, Sfintele Taine, înger păzitor. Cine sunt lucrătorii? Cunoaşterea şi libertatea. Ei primesc aceste daruri şi făgăduiesc să le lucreze şi să scoată din ele roada. Cine sunt lucrătorii cei ticăloşi? Cei care vor să se folosească şi se folosesc de privilegiile de creştini, pe cât este cu putinţă potrivit rânduielii din afară a lucrurilor, dar nu aduc Domnului roade duhovniceşti cuviincioase. Cine sunt trimişii Domnului? Conştiinţa şi frica de Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu, învăţătorii şi pastorii, prin care Domnul vrea să îi înţelepţească pe cei neîndreptaţi. Cei ce nu vor să se îndrepte, nu iau aminte la ei; unii îi prigonesc şi se silesc să le înăbuşe glasul; alţii merg până acolo ca şi împotriva Domnului încep să se ridice cu vrăjmăşie, lepădând în felurite chipuri credinţa în El. Sfârşitul: cei răi, rău vor pieri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu