39.07 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptesprezecea după Cincizecime – Duminică

Duminica dinainte de Înălţarea Sfintei Cruci

Utrenie:

Lc. 24. 36-53

    36    Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.
    37    Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
    38    Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
    39    Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.
    40    Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
    41    Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?
    42    Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.
    43    Şi luând, a mâncat înaintea lor.
    44    Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.
    45    Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
    46    Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.
    47    Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
    48    Voi sunteţi martorii acestora.
    49    Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.
    50    Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
    51    Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.
    52    Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
    53    Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Liturghie:

Ps 27, 12;

    12    Mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; paşte-i pe ei şi-i ridică până în veac.

Ps 27, 1;

    1    Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Că de nu mă vei auzi, mă voi asemăna cu cei care se coboară în groapă.


Gal. 6. 11-18

    11    Vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea.
    12    Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos.
    13    Căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru.
    14    Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!
    15    Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.
    16    Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, – pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu!
    17    De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus.
    18    Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.

In. 3. 13-17

    13    Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
    14    Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului,
    15    Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
    16    Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
    17    Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.


Tâlcuire:

"După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care cu trupul S-a răstignit pentru noi, este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, izvorul viu al năzuinţelor şi stărilor duhovniceşti dătătoare de viaţă, receptacolul harului atotcuprinzător al sfântului Duh,  care rămâne pururea în inimă, şi al cercetărilor tainice care sunt trimise de sus la bună vreme, în ceasul nevoii. Credinţa cuprinde convingerile ce atrag bunăvoirea lui Dumnezeu şi puterea de sus. Acestea două împreună aduc stăpânirea vieţii veşnice. Câtă vreme această viaţă este păstrată în întregime, creştinul e de nebiruit, fiindcă, lipindu-se de Domnul, este un singur Duh cu el; iar pe Domnul nimic nu Îl poate birui. Dar atunci, de ce cad creştinii? Din pricina slăbirii credinţei. Slăbesc convingerile creştineşti, slăbeşte şi energia duhovnicească. Pe măsură ce are loc această slăbire, harul este silit să părăsească inima, iar imboldurile rele înălţa capul. Când apare prilejul, omul înclină spre acestea din urmă, şi gata căderea. Priveghează şi păzeşte credinţa în întreaga ei întocmire şi n-ai să cazi! De aceea zice sfântul Ioan că cel născut din Dumnezeu nu păcătuieşte.