Filip. 1. 20-27
19 Căci ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos,
--------------
20 După aşteptarea şi nădejdea mea că întru nimic nu voi fi ruşinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, aşa şi acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte;
21 Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig.
22 Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege.
23 Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine;
24 Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup.
25 Şi având această încredinţare, ştiu că voi rămâne şi împreună voi petrece cu voi cu toţi, spre sporirea voastră şi spre bucuria credinţei,
26 Pentru ca lauda voastră să prisosească în Hristos Iisus prin mine, atunci când voi veni iarăşi între voi.
27 Să vă purtaţi numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie venind eu şi văzându-vă, fie nefiind de faţă, să aud despre voi că staţi într-un duh, nevoindu-vă împreună întru-un suflet, pentru credinţa Evangheliei,
-------------
28 Fără să vă înfricoşaţi întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire, şi aceasta este de la Dumnezeu.
Lc. 6. 12-19
12 Şi în zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
13 Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli.
14 Pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, şi pe Iacov, şi pe Ioan, şi pe Filip, şi pe Vartolomeu,
15 Şi pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul,
16 Şi pe Iuda al lui Iacov şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător.
17 Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.
18 Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.
19 Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi.
Tâlcuire:
"Şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu." Iată temeiul şi începutul privegherilor creştineşti de toată noaptea. Căldura rugăciunii goneşte somnul, şi răpirea duhului nu îţi îngăduie să bagi de seamă scurgerea vremii. Adevăraţii rugători nu băga de seamă curgerea timpului: lor li se pare că de-abia s-au pus la rugăciune şi deja s-a făcut ziuă. Dar până a ajunge la această desăvârşire, trebuie ridicată povara şi nevoinţa privegherii. Pe aceasta au purtat-o şi o poartă sihaştrii; au purtat-o şi o poartă închinoviaţii; au purtat-o şi o poartă mirenii evlavioşi şi temători de Dumnezeu. Chiar dacă povara privegherii este greu de purtat, rodul ei rămâne în suflet în chip de netăgăduit şi pentru totdeauna: pacea sufletului şi străpungerea de inimă, în timp ce trupul slăbeşte şi se istoveşte. Starea aceasta este foarte de preţ pentru cei ce râvnesc să sporească duhovniceşte! De aceea, acolo unde sunt rânduite privegheri (în Athos), oamenii nu vor să se despartă de ele. Toţi recunosc că este foarte greu; dar nimeni nu doreşte să schimbe această rânduială, din pricina folosului pe care îl primeşte inima de la privegheri. Somnul odihneşte şi hrăneşte trupul mai mult decât orice; iar privegherea îl smereşte mai mult decât orice. Cel care a dormit pe săturate se îngreunează la lucrările duhovniceşti şi este rece faţă de ele; cel care priveghează este iute ca o capră neagră şi arde cu duhul. Dacă e vorba să învăţăm trupul ca pe un rob să facă binele, nici un mijloc nu este mai potrivit ca deasa priveghere. Prin ea, trupul face cunoştinţă cu stăpânirea duhului asupra sa şi se obişnuieşte să i se supună; iar duhul capătă deprinderea de a-l stăpâni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu