41.06 Tâlcuiri - Săptămâna a nouăsprezecea după Cincizecime – Sâmbătă

1 Cor. 15. 58

       58        Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

1 Cor. 16. 1-3

       1        Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi.

       2        În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni.

       3        Iar când voi veni, pe cei pe care îi veţi socoti, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim.

Lc. 5. 17-26

       17        Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri.

       18        Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui;

       19        Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus.

       20        Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale.

       21        Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu?

       22        Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre?

       23        Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă?

       24        Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta.

       25        Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu.

       26        Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.

Tâlcuire:

"Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta." Iertarea păcatelor este o minune lăuntrică, duhovnicească; tămăduirea este o minune văzută, lucrarea firească (naturală) şi totodată fizica, a lui Dumnezeu asupra lumii. Aceasta întâmplare dovedeşte şi susţine amestecul puterii dumnezeieşti şi rânduiala lumii duhovniceşti, şi în cursul evenimentelor lumii fizice, aceasta din urmă urmărind pe cea dintâi, fiindcă acolo este ţelul. Domnul nu siluieşte libertatea omului, ci povăţuieşte, insuflă, zguduie. Cel mai bun mijloc pentru asta este minunea văzută. Aceasta este lăsată de când fiinţează pe lume făpturi înţelegătoare, care se cârmuiesc folosindu-se de libertatea cu care le-a zidit Dumnezeu. Această legătură este atât de însemnată, încât cei ce tăgăduiesc lucrarea suprafirească a lui Dumnezeu asupra lumii tăgăduiesc în acelaşi timp şi libertatea omului, fiindcă aceasta din urmă o atrage neapărat pe cea dintâi; şi dimpotrivă, cei ce mărturisesc adevărul unei lucrări dumnezeieşti în lume care e mai presus de cursul firesc al evenimentelor pot să le spună celor dintâi cu îndrăznire: "Noi simţim că suntem liberi". Conştiinţa libertăţii este la fel de puternică şi cu neputinţă de tăgăduit ca şi conştiinţa existentei, iar libertatea pretinde lucrări nemijlocite ale purtării de grijă a lui Dumnezeu, prin urmare, recunoaşterea acestor lucrări este de neînlăturat, întocmai precum conştiinţa libertăţii.