43.01 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi una după Cincizecime – Luni

Filip. 4. 10-23

    10    M-am bucurat mult în Domnul, că a înflorit iarăşi purtarea voastră de grijă pentru mine, precum o şi aveaţi, dar v-a lipsit prilejul.
    11    N-o spun ca şi cum aş duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am.
    12    Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă.
    13    Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.
    14    Însă bine aţi făcut că aţi împărtăşit cu mine necazul.
    15    Doar şi voi ştiţi, filipenilor, că la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o Biserică nu s-a unit cu mine, când era vorba de dat şi de primit, decât voi singuri.
    16    Pentru că şi în Tesalonic, o dată şi a doua oară, mi-aţi trimis ca să am cele trebuincioase.
    17    Nu că doar caut darul vostru, dar caut rodul care prisoseşte, în folosul vostru.
    18    Am de toate şi am şi de prisos; m-am îndestulat primind de la Epafrodit cele ce mi-aţi trimis, miros cu bună mireasmă, jertfă primită, bineplăcută lui Dumnezeu.
    19    Iar Dumnezeul meu să împlinească toată lipsa voastră după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus.
    20    Iar lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor! Amin.
    21    Îmbrăţişaţi în Hristos Iisus pe toţi sfinţii. Vă îmbrăţişează pe voi fraţii care sunt împreună cu mine.
    22    Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii, mai ales cei din casa Cesarului.
    23    Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu duhul vostru!

Lc. 7. 36-50

    36    Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.
    37    Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
    38    Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
    39    Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
    40    Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.
    41    Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
    42    Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?
    43    Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
    44    Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.
    45    Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
    46    Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
    47    De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.
    48    Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.
    49    Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele?
    50    Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.


Tâlcuire:

Pentru ce Simon fariseul Îl cinsteşte pe Domnul şi-L pofteşte la sine, însă văzându-L că o îngăduie cu bunăvoinţă pe păcătoasă,  se sminteşte şi începe să cugete: "Dacă ar fi prooroc..."? Grija lui era îndreptată spre primirea oaspeţilor şi din pricina grijilor lumeşti părăsise dreapta cugetare asupra rânduielilor dumnezeieşti.  Aceste două tărâmuri - lumesc şi duhovnicesc - nu se potrivesc deloc ca însuşiri şi legi. Până la urmă,  mintea noastră va începe să judece după legile aceleia dintre ele cu care se îndeletniceşte mai mult. După rânduielile lumeşti, cu o păcătoasă învederată nu trebuie să ai de-a face; aşa gândeşte şi Simon, uitând că pocăinţa îi face pe toţi curaţi şi îi pune pe păcătoşi deopotrivă cu drepţii. El socoteşte ca păcătoasei nu i se cuvenea să stea acolo,  iar Mântuitorul nu o alungă pentru că nu ştie cine e ea (n.c. aşa socoteşte el); acest gând a născut îndată un altul: "Dacă nu ştie, atunci ce fel de prooroc este?". Nu a spus asta cu glas tare, ci numai a gândit-o; la arătare n-a apărut la el nici o schimbare, nici nu s-a întrevăzut în purtarea lui de bună gazdă, însă Domnul i-a citit inima şi i-a dat o lecţie pe măsură: i-a dat de înţeles că în jurul Lui este loc şi pentru păcătoşi, şi ca păcătoasa, lipindu-se de El cu inima, I-a dat mai multă cinstire decât Simon numai cu ospătarea. Faptele din afară insuflă omului simţământul neplăcut lui Dumnezeu că este drept, iar luarea aminte la cele lăuntrice păstrează pururea în el simţământul netrebniciei sale înaintea Domnului, Care ştie toate.