Col. 1. 18-23
18 Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.
19 Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea.
20 Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.
21 Dar pe voi, care oarecând eraţi înstrăinaţi şi vrăjmaşi cu mintea voastră către lucrurile rele, de acum v-a împăcat,
22 Prin moartea (Fiului Său) în trupul cărnii Lui, ca să vă pună înaintea Sa sfinţi, fără de prihană şi nevinovaţi,
23 Dacă, într-adevăr, rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită la toată făptura de sub cer şi al cărei slujitor m-am făcut eu, Pavel.
Lc. 8. 22-25
22 Şi într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat.
23 Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie.
24 Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte.
25 Şi le-a zis: Unde este credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alţii: Oare cine este Acesta, că porunceşte şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă?
Tâlcuire:
Intrând în corabie pentru a trece de cealaltă parte a lacului, se gândeau, oare, Apostolii, că îi va prinde furtuna şi se vor găsi în primejdie de moarte? Şi totuşi, furtuna s-a pornit şi nu mai credeau că vor scăpa cu viaţă. Aceasta este calea vieţii noastre! Nu ştii cum şi de unde se iveşte nenorocirea ce poate să ne strivească. Văzduhul, sau apa, sau focul, sau fiara, sau omul, sau pasărea, sau casa - într-un cuvânt, tot ce ne înconjoară poate să devină unealta morţii noastre. De aici legea: trăieşte în aşa fel ca să fii gata în orice clipă de întâlnirea cu moartea şi să intri fără teama pe tărâmul ei. În clipa asta eşti viu, dar cine ştie dacă vei mai fi viu şi în cea următoare? Acest gând să te stăpânească. Fă tot ce te îndatorează să faci rânduielile vieţii pământeşti, dar nu uita nicicum că poţi să te muţi degrabă în locul de unde nu mai e întoarcere. Uitarea acestui fapt nu va amâna ceasul morţii, şi alungarea din minte cu bună ştiinţă a acestei clipe de întorsătură hotărâtoare nu va micşora însemnătatea veşnică a ceea ce va fi cu noi după mutarea la cele veşnice. Încredinţându-ţi viaţa şi toate ale tale în mâna lui Dumnezeu, să petreci ceas după ceas cu gândul că fiecare din ele este cel de pe urmă. În timpul vieţii, asta va face să se micşoreze numărul desfătărilor deşarte; iar în ceasul morţii, această înfrânare va fi răsplătită fără de măsură printr-o bucurie care nu-şi are perechea printre bucuriile vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu