43.04 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi una după Cincizecime – Joi

Col. 1. 24-29

    24    Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica,
    25    Al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu,
    26    Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi,
    27    Cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei.
    28    Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe tot omul, desăvârşit, în Hristos Iisus.
    29    Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere.

Lc.  9. 7-11

    7    Şi a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute şi era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morţi;
    8    Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alţii, că un prooroc dintre cei vechi a înviat.
    9    Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Şi căuta să-l vadă.
    10    Şi, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida.
    11    Iar mulţimile, aflând, au mers după El şi El, primindu-le, le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de vindecare îi făcea sănătoşi.


Tâlcuire:

Auzind despre faptele lui Hristos Mântuitorul, Irod a zis: "Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta?" şi a dorit să-L vadă. A dorit să-L vadă şi a căutat prilej pentru asta, însă nu s-a învrednicit,  fiindcă o făcea nu pentru credinţă şi mântuire, ci din curiozitate deşartă. Curiozitatea e o gâdilare a minţii, nu adevărul este calea ei, ci noutatea. Ca atare, de multe ori ea nu se mulţumeşte cu adevărul însuşi, ci caută să ajungă prin mijlocirea lui la ceva deosebit; şi născocind acest "ceva" deosebit, se opreşte asupra lui şi îi atrage şi pe alţii. Adevărul rămâne aici în umbră, şi în faţă stă născocirea. Aşa sunt în zilele noastre năravurile minţii nemţeşti. Nemţii sunt înnebuniţi după născociri. Au acoperit întregul tărâm al adevărului dumnezeiesc, ca şi cu un nor, cu născocirile lor. Luaţi dogmele, luaţi morala, luaţi istoria, cuvântul lui Dumnezeu, totul este ticsit de născociri,  încât nu mai poţi să ajungi la adevărul lui Dumnezeu. Şi totuşi, aceste născociri îi interesează - pe ei şi pe cei de acelaşi cuget cu ei. Adevărul lui Dumnezeu este simplu; cum să se îndeletnicească mintea trufaşă cu el? Mai bine să născocească de-ale sale. Este mai original, deşi aceste născociri sunt slabe ca pânza de păianjen. Ca să vedeţi ca aşa este, uitaţi-vă la teoriile cosmogonice actuale: seamănă cu aiurarea unui om beat sau care vorbeşte în somn. Dar cât de bune par ele celor care le-au inventat! Câte puteri şi cât timp se irosesc pentru asta - şi totul în zadar! Lucrul s-a săvârşit simplu: "A zis, şi s-au făcut; a poruncit, şi s-au zidit". Mai bine de atât n-o să descopere nimeni.