43.05 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi una după Cincizecime – Vineri

Col. 2. 1-7

    1    Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi n-au văzut faţa mea în trup,
    2    Ca să se mângâie inimile lor, şi ca ei, strâns uniţi în iubire, să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos,
    3    Întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei.
    4    Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înşele prin cuvinte amăgitoare.
    5    Căci deşi cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă şi văzând buna voastră rânduială şi tăria credinţei voastre în Hristos.
    6    Deci, precum aţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, aşa să umblaţi întru El.
    7    Înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi prisosind în ea cu mulţumire.

Lc. 9. 12-18

    12    Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu.
    13    Iar El a zis către ei: Daţi-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta.
    14    Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi.
    15    Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.
    16    Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte.
    17    Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri.
    18    Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu?


Tâlcuire:

Minunata săturare a poporului în pustie închipuie săturarea credincioşilor în Sfânta Împărtăşanie cu Preacuratul Trup şi Preacuratul Sânge al Domnului. Domnul şade deoparte; poporul e aşezat în cete; Apostolii mijlocesc, primesc pâinea şi o împart. Aşa e şi acum: credincioşii în întregul lor sunt împărţiţi pe cete - micile Biserici locale, în care Domnul, stand de fată în chip nevăzut, împarte Trupul şi Sângele Său prin urmaşii Apostolilor. Atunci le-a grăit Apostolilor, iar acum urmaşilor acestora: "Daţi-le voi să mănânce". Atunci, la fel ca acum, poporul credincios sta necontenit înaintea Domnului, postind, ascultând cuvântul Lui şi căutând prin rugăciune tămăduirea de păcate, atunci când se pregătesc să se apropie de dumnezeieştile Taine. Astfel, taina începută prin arătarea pe pământ a Domnului continuă până acum şi va continua până la sfârşitul veacului. Şi în veacul cel viitor va fi un fel de împărtăşanie, caci Domnul a făgăduit că le va da celor mântuiţi să guste din mana cea ascunsă şi din pomul vieţii (Apoc. 2. 7 şi 17). Şi în raiul pământesc era rânduită pentru protopărinţii noştri o împărtăşanie de taină - gustarea din pomul vieţii; iar în Biserica Vechiului Testament, o preînchipuire a împărtăşaniei era mâncarea mielului pascal. Astfel, împărtăşirea cea de taină a început o dată cu neamul omenesc, l-a însoţit şi îl va însoţi în vecii cei veşnici, în felurite chipuri, dar cu un singur înţeles: părtăşia cea mai strânsă cu Domnul; căci "în El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor" (În. 1.4) Celui zidit după chipul lui Dumnezeu i se cade să fie într-o astfel de părtăşie cu Acela "Care e strălucirea slavei Tatălui şi chipul Ipostasului Său" (Evr. 1.3).