Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

marți, 26 octombrie 2010

45.02 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi treia după Cincizecime – Marţi



 

















1 Tes. 1. 6-10

    6    Şi voi v-aţi făcut următori ai noştri şi ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt, deşi aţi avut multe necazuri.
    7    Aşa încât v-aţi făcut pildă tuturor celor ce cred din Macedonia şi din Ahaia,
    8    Căci, de la voi, cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi în Ahaia, ci credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit în tot locul, astfel că nu e nevoie să mai spunem noi ceva.
    9    Căci ei înşişi istorisesc despre noi cum am fost primiţi la voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu, de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat,
    10    Şi să aşteptaţi pe Fiul Său din ceruri, pe Care L-a înviat din morţi, pe Iisus, Cel ce ne izbăveşte de mânia cea viitoare.

Lc. 11. 1-10

    1    Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.
    2    Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
    3    Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.
    4    Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
    5    Şi a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini,
    6    Că a venit, din cale, un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte,
    7    Iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi dau.
    8    Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie.
    9    Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
    10    Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.


Tâlcuire:

Domnul a dat o rugăciune de obşte pentru toţi, cuprinzând în ea toate nevoile noastre, duhovniceşti şi trupeşti, lăuntrice şi din afară, veşnice şi vremelnice. Dar fiindcă într-o singură rugăciune nu poţi înşira toate lucrurile pentru care ajungi în această viaţă să te rogi lui Dumnezeu,  după rugăciunea cea de obşte a dat un îndreptar pentru atunci când avem să cerem un anume lucru: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide." În biserica lui Dumnezeu aşa se şi face: creştinii se roagă împreună pentru nevoile obşteşti, dar fiecare în parte înfăţişează lui Dumnezeu nevoile şi trebuinţele sale. Împreună ne rugăm în biserica după rânduielile lăsate de Sfinţii  Părinţi, care nu sunt altceva decât Rugăciunea Domnească tâlcuita şi înfăţişată în felurite chipuri; iar în parte ne rugam acasă, fiecare pentru ale sale, precum ştie. Şi în biserică putem să ne rugăm pentru ale noastre, şi acasă putem să ne rugăm pentru ale obştii. Pentru un singur lucru trebuie să ne îngrijim: ca atunci când stăm la rugăciune, fie că suntem acasă ori în biserică, la noi în suflet să fie rugăciune adevărată, adevărată întoarcere şi suire a minţii noastre către Dumnezeu. Fiecare să facă asta aşa cum ştie. Nu sta ca o statuie şi nu bălmăji rugăciunile ca o maşină muzicală întoarsă cu cheiţa. Poţi să stai solemn şi să mormăi cât vrei, dacă mintea îţi hoinăreşte şi inima ţi-e plină de cugetări deşarte. Dacă tot te-ai sculat la rugăciune, ce te costă să-ţi iei cu tine şi mintea împreună cu inima? Şi ia-le, chiar de se vor împotrivi. Atunci se va înfiripa o rugăciune adevărată, ce va atrage mila lui Dumnezeu şi făgăduinţa făcută rugăciunii de către Dumnezeu - "cereţi şi vi se va da" - se va împlini. Adeseori, Dumnezeu nu dă fiindcă nu vede o cerere, ci numai oameni care stau ca şi cum ar cere.

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks