47.05 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi cincea după Cincizecime – Vineri

2 Tes. 3. 16-18

    16    Şi Însuşi Domnul păcii să vă dăruiască vouă pace totdeauna şi în tot chipul! Domnul fie cu voi cu toţi!
    17    Salutarea cu mâna mea – a lui Pavel; acesta este semnul meu în orice scrisoare. Aşa scriu.
    18    Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi cu toţi! Amin.


Lc. 13. 31-35

    31    În ceasul acela au venit la El unii din farisei, zicându-I: Ieşi şi du-Te de aici, că Irod vrea să Te ucidă.
    32    Şi El le-a zis: Mergând, spuneţi vulpii acesteia: Iată, alung demoni şi fac vindecări, astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi.
    33    Însă şi astăzi şi mâine şi în ziua următoare merg, fiindcă nu este cu putinţă să piară prooroc afară din Ierusalim.
    34    Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit.
    35    Iată vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă. Nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!


Tâlcuire:

"Iată vi se lasă casa voastră pustie", a grăit Domnul despre Ierusalim. Asta înseamnă că îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu are şi ea un capăt. Milostivirea lui Dumnezeu ar fi în stare să rabde o veşnicie aşteptând întoarcerea păcătosului; dar ce e de făcut când ajungem la o asemenea stare de ticăloşie, încât nu mai e nimic de aşteptat de la noi? De aceea şi suntem aruncaţi la gunoi. Aşa va fi şi în veşnicie. Toţi spun: "Milostivirea lui Dumnezeu nu va îngădui să fie lepădaţi pentru vecie păcătoşii". Dar Dumnezeu nici nu vrea asta; dar ce e de făcut cu cei care sunt plini de rău peste măsură şi nu vor să se îndrepte? Aceştia se scot singuri în afara graniţelor milostivirii dumnezeieşti şi rămân acolo fiindcă nu vor să plece. Spiritiştii au născocit o mulţime de reincarnări, ca mijloc pentru curăţirea păcătoşilor; dar cel ce s-a spurcat cu păcatele într-una dintre reincarnări poate să facă acelaşi lucru şi în zeci de alte reincarnări şi tot aşa la nesfârşit. Aşa cum este o înaintare în bine, este şi o înaintare în rău. Vedem pe pământ oameni împietriţi în răutăţi; ei pot rămâne astfel şi după moarte, ba chiar pentru totdeauna. Când va veni sfârşitul tuturor lucrurilor - şi el va veni negreşit, unde vor merge aceşti împietriţi în rău? Fireşte că nu în tărâmul luminii, sortit celor care s-au ostenit pentru sufletul lor, curăţindu-şi necurăţiile. Uite acum şi iadul! Cei care nu s-au îndreptat în împrejurări prielnice se vor îndrepta, oare, în împrejurări neprielnice? Iar dacă nu, iată că iadul va fi veşnic! Nu Dumnezeu este pricina iadului şi a veşnicelor chinuri din el, ci păcătoşii înşişi. Dacă n-ar fi păcătoşi nepocăiţi, n-ar fi nici iad. Domnul doreşte foarte mult să nu mai fie păcătoşi - pentru asta a şi venit pe pământ. Dacă El vrea să nu mai fie păcătoşi, înseamnă că nu vrea nici ca cineva să cadă în muncile cele veşnice. Totul atârnă deci de noi. Haideţi să ne unim şi să stârpim iadul nemaipăcătuind. Domnul va fi bucuros de asta; El ne-a descoperit că este iad tocmai ca să ne ferim de el.