49.01 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi şaptea după Cincizecime – Luni

1 Tim. 5. 1-10

    1    Pe cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe fraţi.
    2    Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăţia.
    3    Pe văduve cinsteşte-le, dar pe cele cu adevărat văduve.
    4    Dacă vreo văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să se înveţe să cinstească mai întâi casa lor şi să dea răsplătire părinţilor, pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea lui Dumnezeu.
    5    Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în cereri şi în rugăciuni, noaptea şi ziua.
    6    Iar cea care trăieşte în desfătări, deşi e vie, e moartă.
    7    Şi acestea porunceşte-le, ca ele să fie fără de prihană.
    8    Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.
    9    Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat;
    10    Dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă a venit în ajutorul celor strâmtoraţi, dacă s-a ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun.

Lc. 17. 20-25

    20    Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
    21    Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
    22    Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului, şi nu veţi vedea.
    23    Şi vor zice vouă: Iată este acolo; iată, aici; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei.
    24    Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa.
    25    Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta.


Tâlcuire:

Spunând că Fiul Omului va apărea ca fulgerul în ziua Sa, luminând într-o clipă întreaga lume de sub cer, Domnul a adăugat: "Mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta." Din logica frazei se vede că acest "trebuie să sufere multe" premerge venirea Domnului intru slavă. Prin urmare, toată vremea ce se va scurge până în acea zi e pentru Domnul vreme de pătimiri. În trupul Sau a pătimit la o vreme anume; după aceea, pătimirile Sale au continuat în credincioşii Sai - durerile naşterii credincioşilor, a creşterii lor în duh şi a păzirii lor de lucrările vrăjmaşului, lăuntrice şi din afară, caci legătura acestora cu Domnul nu este doar gândita şi morală, ci legătura vie, care face ca tot ce-i atinge pe ei să Îl atingă şi pe El, Care e Capul lor. Pornind de la acest gând, nu putem să nu băgăm de seamă că Domnul suferă mult. Cele mai mari dureri ale Lui sunt căderile credincioşilor; încă şi mai dureroase sunt căderile din credinţă. Acestea însă nu-s decât loviturile cele mai însemnate; dar e rănit necontenit de necazurile şi de smintelile lor, precum şi de clătinarea credinţei lor de către necredinţă. Cuvintele şi scrierile care împrăştie credinţa sunt săgeţi aprinse ale celui viclean. În vremea de acum, acesta a pus pe picioare multe făurării din care scoate asemenea săgeţi. Inimile credincioşilor se tem, fiind lovite de către ele şi văzându-i pe alţii răniţi; împreună cu ei suferă şi Domnul. Dar se va arăta ziua slavei Domnului şi atunci se vor descoperi cele ascunse în întuneric, iar cei ce pătimesc se vor veseli dimpreună cu Domnul. Până atunci însă trebuie să răbdăm şi să ne rugăm.