2 Tim. 2. 20-26
20 Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste.
21 Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun.
22 Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată.
23 Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă.
24 Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor,
25 Certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului,
26 Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia.
Lc. 19. 37-44
37 Şi apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse,
38 Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus.
39 Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii.
40 Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.
41 Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând:
42 Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.
43 Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile.
44 Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.
Tâlcuire:
Poporul strigă: "Osana!", iar Domnul plânge. Oare nu se întâmplă un lucru asemănător şi la praznicele noastre bisericeşti? Intrarea Domnului în Ierusalim părea o sărbătoare; Domnul însă privea înlăuntrul cel nevăzut al sufletelor şi vedea acolo o privelişte vrednică de plâns. Şi praznicele noastre sunt sărbătoreşti ca privelişte, dar starea sufletească a tuturor e oare potrivită? Unii nu înţeleg deloc puterea şi însemnătatea praznicelor; alţii au o idee foarte ceţoasă, însă nu văd nimic limpede; abia, abia găseşti pe cineva care să vadă şi să simtă în chip vrednic de praznic. La praznicele noastre curg multe danii, dar cât se foloseşte din ele în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui? Puţin sau aproape deloc; aproape tot se duce pe pântece şi pe deşertăciuni. Toate aceste lucruri nu pot rămâne ascunse de ochii Domnului şi nu e de mirare dacă El, omeneşte vorbind, plânge atunci când noi rostim cu glas mare ecfonisurile* sărbătoreşti. Iată în ce stare sunt cei răscumpăraţi, îndreptaţi, înfiaţi!... Şi-au dat făgăduinţa, au primit îndatorirea de a umbla cu duhul şi a nu săvârşi faptele trupului, iar ei ce fac? Fiii împărăţiei sunt mai prejos decât cei din urmă robi!...
_____________
* = ecfónis (-suri), s.n. - Parte finală a unui imn liturgic. Ngr. .
Sursa: DER Anul: 1958-1966
Ecfonis
De la OrthodoxWiki
Ecfonisul (gr.- "exclamare") sau vozglasul este încheierea, rostită cu voce tare, a unei rugăciuni sau a unei ectenii spuse de către preot (uneori în taină), în timpul slujbelor. Este întodeauna urmat de "Amin" al credincioşilor.
Exemple de ecfonise
* ecfonisul de la sfârşitul rugăciunii Tatăl nostru: "Că a ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor."
* ecfonisul după ectenia mare (la Sfânta Liturghie, vecernie, utrenie etc.): "Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea. Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu