Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. (Ps. 50:13)Priveste catre rasarit... si vezi bucuria care-ti vine de la Dumnezeu.Iata vin fiii tai pe care i-ai trimis (n.b. gândurile si rugaciunile tale)...vin bucurandu-se de slava lui Dumnezeu.(Ba. 4:36-37) Ci bucuria vine de la Dumnezeu. Vine de la împlinirea aceea pe care ti-o da lucrul bine facut, pe care îl arati Celui Bun cu multumire pentru darul de a-l fi putut face…(Maica Siluana)
marți, 30 noiembrie 2010
50.02 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi opta după Cincizecime – Marţi
2 Tim. 3 16-17
16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate,
17 Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.
2 Tim. 4. 1-4
1 Eu te îndemn deci stăruitor în faţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii şi morţii, la arătarea Lui şi în împărăţia Lui;
2 Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.
3 Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor,
4 Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.
Lc. 19. 45-48
45 Şi intrând în templu, a început să scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el.
46 Zicându-le: Scris este: "Şi va fi casa Mea casă de rugăciune"; dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
47 Şi era în fiecare zi în templu şi învăţa. Dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă.
48 Şi nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ţinea după El, ascultându-L.
Tâlcuire:
"Şi va fi casa Mea casă de rugăciune". Cu adevărat, numai să intri în biserică şi mintea te va îndemna la rugăciune. Totul aici este rânduit şi se săvârşeşte în aşa fel ca să ne dea imbold şi ajutor la rugăciune. Drept aceea, de vrei să aprinzi în inima ta focul rugăciunii, mergi mai des în biserica lui Dumnezeu. Acasă e greu să te rogi ca la biserică. Sunt unii care se roagă fierbinte şi acasă, dar cu cât mai fierbinte este rugăciunea în biserică? Stând însă în biserică, să nu stai doar cu trupul, ci mai vârtos cu duhul. Stai acolo unde este mai linişte şi, având în minte pe Dumnezeu, vărsa înaintea Lui sufletul tău. Izgoneşte visările, nu te lăsa prins de grijile lumeşti şi ia aminte la un singur lucru: lucrarea rugăciunii. Înalţă-ţi sufletul greoi şi despovărează-l prin contemplarea lucrurilor dumnezeieşti. Dacă ai vreun lucru pe suflet, curăţă-l prin pocăinţă şi prin făgăduinţa îndreptării. Dacă conştiinţa ta nu este mulţumită cu atât, adaugă faptele lepădării de sine şi ale dragostei. Stând în biserică, pregăteşte-te şi pentru toată vremea pe care o vei petrece în afara bisericii, ca să nu se despartă gândul tău de Domnul, ci pururea să-L ai înaintea ta, ca să nu se abată paşii tăi de la calea cea dreaptă pe cea nedreaptă. De vei face aceasta, atunci când vei veni la biserică îţi va fi mai uşor să stai în ea după cuviinţă; iar petrecerea cuviincioasă din biserică îţi va înlesni aducerea aminte de Dumnezeu, atunci când te vei afla în afara bisericii... Astfel, petrecerea ta în Domnul va deveni din ce în ce mai înaltă; şi mai mult de atât, ce îţi mai poţi dori?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu