50.07 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi opta după Cincizecime – Duminică

Utrenie:

Lc. 24. 36-53

    36    Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.
    37    Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
    38    Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
    39    Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.
    40    Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
    41    Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?
    42    Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.
    43    Şi luând, a mâncat înaintea lor.
    44    Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.
    45    Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
    46    Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.
    47    Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
    48    Voi sunteţi martorii acestora.
    49    Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.
    50    Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
    51    Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.
    52    Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
    53    Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.



Liturghie:

Col. 1. 12-18

    12    Mulţumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină.
    13    El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale,
    14    Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor;
    15    Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura.
    16    Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.
    17    El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate.
    18    Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.


Lc. 14. 16-24

    16    Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
    17    Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
    18    Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
    19    Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.
    20    Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
    21    Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
    22    Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
    23    Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,
    24    Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.



Tâlcuire:

"Mulţi chemaţi, puţini aleşi." Chemaţi sunt toţi creştinii, iar aleşi, aceia dintre creştini care au atât credinţă, cât şi viaţă creştinească.În primele timpuri ale creştinismului, la credinţă oamenii erau chemaţi prin propovăduire; noi suntem chemaţi prin însăşi naşterea noastră şi prin creşterea primită între creştini. Şi slavă lui Dumnezeu! O jumătate din drum, adică intrarea în creştinism şi înrădăcinarea temeiurilor acestuia în inima noastră, ce are loc încă din copilărie, o străbatem fără nici o osteneală. Credinţa noastră, ne-am simţi îndemnaţi să credem, ar trebui să fie cu atât mai puternică, iar viaţa cu atât mai vrednică de chemare. Aşa a şi fost, însă de câtva timp lucrurile s-au schimbat la noi. În educaţia şcolară sunt îngăduite principii necreştine, care îi strică pe tineri; în societate au pătruns obiceiuri necreştineşti, care îi pervertesc  pe aceştia în continuare, după ieşirea din şcoală, şi nu e lucru de mirare dacă aleşii fiind dintotdeauna puţini, după cuvântul lui Dumnezeu, în vremea noastră ei sunt şi mai puţini. Acesta este duhul veacului - anticreştinesc! Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educaţie şi obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate. Ce este de făcut? Să ne rugăm...