51.07 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi noua după Cincizecime – Duminică

Să nu te temi niciodată: Dumnezeu are mai multă bunătate decât cei răi, răutate. (din volumul Gânduri pentru fiecare zi, de Monseniorul Vladimir Ghika)

*

*              *

Utrenie:

In. 20. 1-10

    1    Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
    2    Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.
    3    Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
    4    Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.
    5    Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
    6    A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
    7    Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.
    8    Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
    9    Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
    10    Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.


Liturghie:

Col. 3. 4-11

    4    Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă.
    5    Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli,
    6    Pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării,
    7    În care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele.
    8    Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră.
    9    Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui,
    10    Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit,
    11    Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos.


Lc. 17. 12-19

    12    Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe,
    13    Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!
    14    Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit.
    15    Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.
    16    Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.
    17    Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?
    18    Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?
    19    Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.


Tâlcuire:

Au fost tămăduiţi zece leproşi, dar numai unul singur s-a întors să-I mulţumească Domnului. Oare nu acesta este, îndeobşte, procentul celor recunoscători dintre oamenii care au primit binefaceri de la Domnul? Cine n-a căpătat de la Domnul lucruri bune sau, mai bine zis, ce n-a făcut El bun în noi şi în jurul nostru? Dar toţi sunt, oare, recunoscători lui Dumnezeu şi toţi Îi dau mulţumită pentru toate? Unii îşi îngăduie chiar să întrebe: "Pentru ce ne-a dat Dumnezeu viaţă? Ar fi fost mai bine să nu fim". Dumnezeu ţi-a dat viaţă ca să ai parte de fericirea veşnică; te-a adus la fiinţă fără să urmărească vreun câştig, tot fără să urmărească vreun câştig te-a înzestrat şi cu mijloacele de a ajunge la fericirea veşnică; totul ţine de tine: nu trebuie decât să te osteneşti puţin pentru asta. Tu spui: "Dar n-am parte decât de amărăciuni, de necazuri, de suferinţe, de nevoi". Păi cum, şi astea sunt mijloace de a dobândi veşnica fericire ; rabdă. Toată viaţa ta nu e decât o clipă faţă de veşnicie. Chiar dacă ar trebui să pătimeşti viaţa întreagă, fără curmare,  asta tot nu înseamnă nimic înaintea veşniciei, dar tu ai şi clipe de mângâiere. Nu te uita la cele de acum, ci la cele ce ţi se gătesc în viitor; îngrijeşte-te să te faci vrednic de acest viitor şi atunci nu vei mai băga în seama amărăciunile: toate vor fi înghiţite de nădejdea neîndoielnică a desfătărilor veşnice, şi recunoştinţa nu va înceta să se vădească pe buzele tale.