52.02 Tâlcuiri - Săptămâna a treizecea după Cincizecime – Marţi

Să nu ne uităm înapoi decât pentru a merge mai bine tot înainte.
(din volumul Gânduri pentru fiecare zi, de Monseniorul Vladimir Ghika)

*
*                  *

Evr. 9. 8-23

    8    Prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai sta în picioare,
    9    Care era o pildă pentru timpul de faţă şi însemna că darurile şi jertfele ce se aduceau n-aveau putere să desăvârşească cugetul închinătorului.
    10    Acestea erau numai legiuiri pământeşti – despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări – şi erau porunci până la vremea îndreptării.
    11    Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta;
    12    El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare.
    13    Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului,
    14    Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?
    15    Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice.
    16    Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul.
    17    Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere, câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
    18    De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge.
    19    Într-adevăr Moise, după ce a rostit faţă cu tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea şi pe tot poporul,
    20    Şi a zis: "Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu".
    21    Şi a stropit, de asemenea, cu sânge, cortul şi toate vasele pentru slujbă.
    22    După Lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu se dă iertare.
    23    Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin acestea, iar cele cereşti înseşi cu jertfe mai bune decât acestea.


Mc. 8. 22-26

    22    Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el.
    23    Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva.
    24    Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând.
    25    După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit.
    26    Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.



Tâlcuire:

Pe orbul din Betsaida, Domnul nu l-a vindecat dintr-o dată, ci la început nedeplin, apoi deplin şi abia atunci a început orbul să vadă totul limpede. De ce a făcut Domnul aşa, numai El ştie. Noi însă vom trage de aici următorul învăţământ: dacă Domnul a socotit că trebuie să vindece treptat vederea trupească, cu cât mai mult este nevoie de acest lucru în privinţa luminării ochilor noştri. În perioada patriarhilor, revelaţia dumnezeiască avea un caracter foarte simplu; în perioada Legii, ea a devenit mai complexă şi mai amănunţită; în perioada noastră creştină, ea este încă şi mai amănunţită şi mai înaltă. Dar lucrurile se termină, oare, aici? Pe pământ nu te aştepta la lucruri înalte, le vei afla dincolo. Doi Sfinţi Apostoli ne încredinţează de aceasta: Sfinţii Ioan şi Pavel. Acum vedem totul ca printr-un geam mat; dincolo, vom vedea totul limpede, însă şi dincolo vor fi trepte ale luminării minţii, întrucât cunoaşterea lui Dumnezeu nu are hotare. Pe pământ, revelaţia dumnezeiască e încheiată; n-ai de ce să visezi la lucruri mai înalte; avem toate lucrurile care ne trebuie; însuşeşte-ţi-le şi trăieşte prin ele. Revelaţia creştină nu mai făgăduieşte o nouă revelaţie, ci numai faptul că Evanghelia va fi cunoscută în întreaga lume, fapt care va însemna şi sfârşitul rânduielii de acum a lucrurilor. Atunci, credinţa va slăbi, dragostea se a împuţina, viaţa va deveni o povară, şi bunătatea lui Dumnezeu va pune capăt lumii.