04.02 Tâlcuiri - Săptămâna a treizeci si doua după Cincizecime - Săptămâna Botezului Domnului - Joi - Soborul Înaintemergătorului

Cel ce ascultă de Hristos se călăuzeşte spre lumină (Sf. Talasie Libianul).
                                                          

*
*                  *

Fapte 19. 1-8

    1    Şi pe când Apollo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părţile de sus, a venit în Efes. Şi găsind câţiva ucenici,
    2    A zis către ei: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt.
    3    Şi el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan.
    4    Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos.
    5    Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus.
    6    Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau.
    7    Şi erau toţi ca la doisprezece bărbaţi.
    8    Şi el, intrând în sinagogă, a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, vorbind cu ei şi căutând să-i încredinţeze de împărăţia lui Dumnezeu.


In. 1. 29-34

    29    A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.
    30    Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era,
    31    Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.
    32    Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.
    33    Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.
    34    Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.


Tâlcuire:

Sfântul Ioan mărturisea despre Hristos Iisus ca El este cu adevărat "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii", că este Izbăvitorul făgăduit, aşteptat de toţi. Au auzit aceasta cei din jurul lui şi au crezut. De la ei, aceasta mărturisire s-a răspândit în popor şi toţi au început să cugete că Cel mărturisit de Ioan nu este un oarecare. La aceasta făcea trimitere Mântuitorul atunci când, în ultimele zile pe care le-a petrecut în templu, a pus arhiereilor, cărturarilor şi bătrânilor întrebarea: de unde este botezul lui Ioan, din cer sau de la oameni (Mc. 11.29)? Aceştia au ocolit răspunsul, întrucât era cu neputinţă ca ei să nu fi văzut că Ioan nu venise cu de la sine putere botezând cu apă. Dar cum era să recunoască asta, de vreme ce astfel s-ar fi văzut siliţi să recunoască, totodată, şi mărturia data de el, că înaintea lor se află Cel făgăduit, şi ca atare ar fi trebuit să se plece învăţăturii Acestuia? Aşa ceva ei însă nu voiau; şi nu din oarecare pricini întemeiate, ci numai din prejudecată.  Încăpăţânarea lor nu micşorează însă cu nimic puterea mărturiei Sfântului Ioan. Ea are şi acum aceeaşi putere de încredinţare ca atunci când a ieşit din gura lui. Şi noi îl auzim pe Ioan arătându-ne pe adevăratul Izbăvitor, şi prin aceasta credinţa noastră prinde aripi, ca una ce are în sprijinul său o mărturie vie.