05.04 Tâlcuiri - Săptămâna a treizeci şi treia după Cincizecime - săptămâna vameşului şi a fariseului - Joi

Ascultarea cea adevărată este răsplătită cu ascultare. Căci dacă cineva Îl asculta pe Dumnezeu şi Dumnezeu îl asculta pe el (Avva Mios).

*
*                  *

1 Petr. 4. 12-19

    12    Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin,
    13    Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.
    14    De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte.
    15    Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine.
    16    Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta.
    17    Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
    18    Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?
    19    Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune.


1 Petr. 5. 1-5

    1    Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere:
    2    Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste;
    3    Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei.
    4    Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi.
    5    Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.


Mc. 12. 38-44

    38    Şi le zicea în învăţătura Sa: Luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să li se plece lumea în pieţe,
    39    Şi să stea în băncile dintâi în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe,
    40    Ei, care secătuiesc casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung, îşi vor lua mai multă osândă.
    41    Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult.
    42    Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant.
    43    Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi.
    44    Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa.



Tâlcuire:

Văduva a aruncat în vistieria Templului doi bănuţi, iar Domnul a zis că ea a pus mai mult decât toţi, chiar dacă ceilalţi aruncau bani cu nemiluita. Deci, ce a dat preţ bănuţilor ei? Starea sufletească cu care şi-a adus ea prinosul. Vezi ce deosebire intre fapta bună lipsită de suflet, făcută pentru ca "aşa e obiceiul" şi fapta bună în care omul pune suflet şi inimă? Nu felul în care se arată pe dinafară îi dă unei fapte preţ, ci starea sufletească a făptuitorului. Aşa se întâmplă ca o faptă minunată în toate privinţele poate să nu aibă nici un preţ înaintea lui Dumnezeu, iar alta, neînsemnată la arătare, să afle la El înaltă preţuire. Ce reiese de aici poate vedea oricine. Totuşi, să nu cugete nimeni că poate lepăda cele din afară, mărginindu-se doar la cele lăuntrice. Acea văduvă n-ar fi fost lăudată dacă şi-ar fi zis: "Aş vrea şi eu să dau, dar ce să fac? N-am decât doi bănuţi. Dacă îi dau, rămân fără o leţcaie". Însă ea, precum a dorit, aşa a şi făcut, încredinţându-şi viaţa în mâinile lui Dumnezeu. Şi dacă n-ar fi dat nimic, nimeni nu ar fi osândit-o: nici oamenii, nici Dumnezeu; însă atunci nu ar fi dat dovadă de acea întocmire sufletească ce a deosebit-o de ceilalţi şi a făcut-o slăvită în întreaga lume creştină.