Necunoaşterea este o orbire de bunăvoinţă a sufletului (Sf. Antonie cel Mare).
*
* *
1 Cor. 10. 23-33
23 Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.
24 Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui.
25 Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru.
26 Căci "al Domnului este pământul şi plinirea lui".
27 Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă.
28 Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă.
29 Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?
30 Dacă eu sunt părtaş harului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce aduc mulţumire?
31 De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.
32 Nu fiţi piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu,
33 Precum şi eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulţi, ca să se mântuiască.
Lc. 21. 8-9, 25-27, 33-36
8 Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.
9 Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând.
----------------
25 Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor.
26 Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.
27 Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă.
----------------
33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
34 Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste,
35 Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ.
36 Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului.
1 Tes. 4. 13-17
13 Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde,
14 Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.
15 Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi,
16 Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi,
17 După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.
18 De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.
In. 5. 24-30
24 Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.
25 Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.
26 Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;
27 Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.
28 Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,
29 Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.
30 Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.
Tâlcuire:
Sfânta Biserică ne îndreaptă acum luarea-aminte dincolo de hotarele vieţii de acum, către părinţii şi fraţii noştri ce s-au mutat de aici, voind ca, aducându-ne aminte de starea în care se află ei şi care nici pe noi nu ne va ocoli, să ne dea imbold a petrece după cuviinţă Săptămâna brânzei şi întreg Postul Mare care urmează după aceasta.
Să ascultăm de maica noastră Biserica şi, pomenind pe părinţii şi pe fraţii noştri, să ne îngrijim a ne pregăti pentru trecerea în cealaltă lume. Să ne aducem aminte de păcatele noastre şi să plângem pentru ele, hotărând să ne păzim de acum înainte curaţi de toată întinăciunea, căci în Împărăţia lui Dumnezeu nu va intra nimic necurat, şi nimeni din cei necuraţi nu se va putea îndreptăţi la judecată; iar după moarte nu va mai aştepta curăţire. Cum vei trece dincolo, aşa vei şi rămâne. Aici trebuie să ne pregătim curăţirea. Să ne grăbim, dar, fiindcă cine poate spune dacă va trăi timp îndelungat? Viaţa aceasta poate îndată să se curme. Cum ne vom arăta pe cealaltă lume necuraţi? Cu ce ochi vom privi la părinţii şi fraţii noştri, care ne vor întâmpina? Ce vom răspunde când ne vor întreba: "Ce-i cu urâciunea asta la tine? Şi cu asta? Şi cu asta?". Ce ruşine şi ocară ne va acoperi atunci?! Să ne grăbim, dar, a îndrepta tot ce este neîndreptat, ca atunci când ne vom arăta pe acea lume, să ne poată cât de cât suferi şi răbda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu