10.05 Tâlcuiri - Săptămâna a doua a Postului - Vineri

Cunoştinţa de Dumnezeu este pomul vieţii, de care, împărtăşindu-se, cel curat rămâne nemuritor (Sf. Talasie Libianul).

*

*                         *

Is. 7. 1-14

1 Şi a fost în zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, regele lui Iuda, că s-a suit Reţin, regele Siriei, împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, ca să cuprindă Ierusalimul. Şi n-a izbutit ca să-l cuprindă.
2 Atunci a venit cineva să dea de ştire casei lui David, zicând: "Armata Sirienilor a tăbărât în Efraim". Şi inima regelui şi a poporului tremura de spaimă în ziua aceea, precum tremură copacii pădurii din pricina vântului.
3 Şi a grăit Domnul către Isaia, zicând: "Ieşi întru întâmpinarea lui Ahaz, tu şi Şear-Iaşub, fiul tău, la capătul canalului lacului celui de sus, pe drumul ţarinii nălbitorului,
4 Şi îi vei zice: "Ia aminte, fii liniştit şi nu te teme şi inima ta să nu se slăbească din pricina acestor doi tăciuni care fumegă: de iuţimea mâniei lui Reţin şi a lui Aram şi a fiului lui Remalia
5 De vreme ce Aram a hotărât pustiirea ta, împreună cu Efraim şi cu fiul Remaliei, zicând:
6 "Să ne suim în Iuda, să-l speriem, să ne facem stăpâni pe el şi să punem rege peste el pe feciorul lui Tabeel".
7 Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Aceasta nu va fi, nici nu se va împlini!
8 Căci  căpetenia Aramului este Damascul şi mai mare peste Damasc este Reţin. – Mai sunt încă şaizeci şi cinci de ani şi Efraim va pieri din rândul popoarelor.
9 Şi capitala lui Efraim este Samaria şi mai mare peste Samaria este feciorul lui Remalia. Dacă nu credeţi, veţi fi zdrobiţi!"
10 Şi Isaia mai grăi către Ahaz:
11 "Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălţimile cele de sus".
12 Şi a spus Ahaz: "Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul!"
13 Şi a zis Isaia: "Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge să obosiţi pe oameni, de veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu?
14 Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.


Fc. 5. 1-24

1 Iată acum cartea neamului lui Adam. Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu.
2 Bărbat şi femeie a făcut şi i-a. binecuvântat şi le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut.
3 Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi, după chipul său şi i-a pus numele Set.
4 Zilele pe care le-a trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice.
5 Iar de toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani şi apoi a murit.
6 Set a trăit două sute cinci ani şi i s-a născut Enos.
7 După naşterea lui Enos, Set a mai trăit şapte sute şapte ani, şi i s-au născut fii şi fiice.
8 Iar de toate, zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani şi apoi a murit.
9 Enos a trăit o sută nouăzeci de ani şi atunci i s-a născut Cainan.
10 După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit şapte sute cincisprezece ani şi i s-au născut fii şi fiice.
11 Iar de toate, zilele lui Enos au fost nouă sute cinci ani şi apoi a murit.
12 Cainan a trăit o sută şaptezeci de ani şi atunci i s-a născut Maleleil.
13 După naşterea lui Maleleil, Cainan a mai trăit şapte sute patruzeci de ani şi i s-au născut fii şi fiice.
14 Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani şi apoi a murit.
15 Maleleil a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s-a născut Iared.
16 După naşterea lui Iared, Maleleil a mai trăit şapte sute treizeci de ani şi i s-au născut fii şi fiice.
17 Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouăzeci şi cinci de ani şi apoi a murit.
18 Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Enoh.
19 După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice.
20 Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani şi apoi a murit.
21 Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani, şi atunci i s-a născut Matusalem.
22 Şi a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după naşterea lui Matusalem, două sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice.
23 Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.
24 Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu.


Pr. 6. 3-20

3 Fă dar, fiul meu, aceasta: o, izbăveşte-te. Şi fiindcă ai căzut în mâinile aproapelui tău, du-te şi cazi la picioarele aproapelui tău şi-l roagă;
4 Nu da somn ochilor tăi, nici dormitare genelor tale.
5 Şi te izbăveşte ca o căprioară din mâna vânătorului şi ca o pasăre din mâna păsărarului.
6 Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!
7 Ea, care nu are nici mai-mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor,
8 Îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge la seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în putere, dar e minunată cu iscusinţa.
9 Până când, leneşule, vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul tău?
10 "Puţin somn, încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat cu mâinile încrucişate!"
11 Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar. Dar dacă nu vei lenevi, atunci va veni secerişul tău ca un izvor, iar lipsa va fi departe de tine.
12 Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze.
13 Face cu ochiul, dă din picioare, face semne cu degetele.
14 În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă.
15 Pentru aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac.
16 Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său:
17 Ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,
18 Inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău,
19 Martorul mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă între fraţi.
20 Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul maicii tale.


Tâlcuire:

"Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup" (Fac. 6. 3). În om există două tendinţe contrarii, însă conştiinţa este una singură. Caracterul oricărei personalităţi umane este definit prin partea spre care ea înclină. Dacă înclină spre partea duhului, omul va fi duhovnicesc; dacă înclină spre partea trupului omul va fi trupesc. Duhul nu piere nici în cel trupesc, însă e înrobit şi nu are nici un cuvânt de spus. El e subjugat şi înrobit trupului ca un rob stăpânului său, născocind pentru el toate desfătările cu putinţă. Nici în omul duhovnicesc trupul nu piere, dar se supune duhului şi lucrează pentru el, pierzându-şi dreptul la hrana - prin postire, la somn - prin priveghere, la odihnă - prin necontenita trudă şi istovire, la desfătarea simţurilor - prin însingurare şi tăcere. Dumnezeu nu rămâne acolo unde împărăţeşte trupul, fiindcă organul comuniunii Sale cu omul este duhul, care nu este într-o astfel de situaţie la locul care i se cuvine. Prima oară, se simte apropierea lui Dumnezeu atunci când duhul începe să-şi ceară drepturile prin mişcările fricii de Dumnezeu şi ale conştiinţei; iar atunci când şi conştiinţa împreună cu libertatea înclină în această parte, Dumnezeu intră în comuniune cu omul şi începe să locuiască în el. Din acel minut vor începe să se înduhovnicească şi sufletul şi trupul, şi omul lăuntric şi cel văzut, până ce Dumnezeu va deveni totul în toate în acel om, şi el, înduhovnicindu-se, se va îndumnezei. Ce minunată îmbunatăţire şi cât de puţin şi-o amintesc, o preţuiesc şi o caută oamenii!