Mânia distruge nădejdea (Sf. Ioan Scărarul).
*
* *
Iz 37, 1-14
1 Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti,
2 Şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot.
3 Şi mi-a zis Domnul: "Fiul omului, vor învia, oasele acestea?" Iar eu am zis: "Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta".
4 Domnul însă mi-a zis: "Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului!
5 Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia.
6 Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul".
7 Proorocit-am deci cum mi se poruncise. şi când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa.
8 Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele.
9 Atunci mi-a zis Domnul: "Fiul omului, prooroceşte duhului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia!"
10 Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, şi a intrat în ei duhul şi au înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor.
11 Şi mi-a zis iarăşi Domnul: "Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată ei zic: "S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină".
12 De aceea prooroceşte şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel.
13 Astfel veţi şti că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre.
14 Şi voi pune în voi Duhul Meu şi veţi învia şi vă voi aşeza în ţara voastră şi veţi şti că Eu, Domnul, am zis aceasta şi am făcut", zice Domnul.
Fc 1, 1-13
1 La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2 Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3 Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină! Şi a fost lumină.
4 Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5 Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.
6 Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa.
7 A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
8 Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.
9 Şi a zis Dumnezeu: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!" Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.
10 Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
11 Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" Şi a fost aşa.
12 Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
13 Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
Is 60, 1-16
1 Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!
2 Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine.
3 Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta.
4 Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri.
5 Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge.
6 Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi cu tămâie, cântând laudele Domnului.
7 Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi templul rugăciunii Mele se va slăvi.
8 Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei?
9 Căci pentru Mine se adună corăbiile, în frunte cu cele din Tarsis, ca să aducă de departe pe feciorii tăi; aurul şi argintul lor pentru numele Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel, Care te preamăreşte.
10 Feciorii de neam străin zidi-vor zidurile tale şi regii lor în slujba ta vor fi, că întru mânia Mea te-am lovit şi în îndurarea Mea M-am milostivit de tine.
11 Porţile tale mereu vor fi în lături, zi şi noapte vor rămâne deschise, ca să se care la tine bogăţiile neamurilor, iar regii lor în fruntea lor vor fi.
12 Căci neamul şi regatul care nu vor sluji ţie vor pieri şi neamurile acelea vor fi nimicite.
13 Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la tine vor veni, cu toţii laolaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele.
14 Şi feciorii asupritorilor tăi smeriţi la tine vor veni şi se vor închina la picioarele tale toţi cei ce te-au urât şi pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.
15 Din părăsită şi defăimată ce erai pe veci, voi face din tine mândria veacurilor, bucurie din neam în neam.
16 Tu vei suge laptele neamurilor şi vei mânca bunătăţile regilor. Şi vei şti că Eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău, că Cel puternic al lui Iacov este Răscumpărătorul tău.
Ieş 12, 1-11
1 Apoi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron în pământul Egiptului şi le-a zis:
2 "Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului.
3 Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare.
4 Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie deajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-l mănânce.
5 Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied,
6 Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară.
7 Să ia din sângele lui Şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce.
8 Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare.
9 Dar să nu-l mâncaţi nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele.
10 Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc.
11 Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului.
Iona 1, 2, 3, 4
Chemarea, neascultarea şi pedeapsa lui Iona.
1 Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând:
2 "Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!"
3 Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul. Şi s-a coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tarsis, şi, plătind preţul călătoriei, s-a coborât în ea ca să meargă la Tarsis împreună cu toţi cei de acolo, el fugind din faţa Domnului.
4 Dar Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit, încât corabia era gata să se sfărâme.
5 Corăbierii s-au înfricoşat şi au strigat fiecare către dumnezeul său şi au aruncat în mare încărcătura corăbiei ca să se uşureze. Dar Iona se coborâse în fundul corăbiei, se culcase şi adormise.
6 Atunci s-a apropiat de el cârmaciul corăbiei, şi i-a zis: "Pentru ce dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău, poate El Îşi va aduce aminte de noi, ca să nu pierim!"
7 Şi au zis unul către altul: "Haidem să aruncăm sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!" Şi au aruncat sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona.
8 Şi l-au întrebat pe el: "Spune-ne nouă din pricina cui s-a abătut nenorocirea aceasta asupra noastră? Care este meşteşugul tău, de unde şi din ce ţară vii şi din ce popor eşti?"
9 Atunci el le-a răspuns: "Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin – Cel care a făcut marea şi uscatul".
10 Şi toţi oamenii s-au temut cu frică mare şi i-au zis lui: "Pentru ce ai săvârşit una ca aceasta?" Căci ei ştiau că el fuge din faţa lui Dumnezeu, fiindcă el le spusese.
11 Şi i-au zis lui: "Ce să-ţi facem ca să se potolească marea?" Căci marea se ridica din ce în ce mai mult.
12 Atunci el a răspuns: "Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din pricina mea s-a pornit peste voi această vijelie".
13 Şi marinarii vâsleau ca să ajungă la ţărm, dar în zadar, căci marea se ridica din ce în ce mai mult împotriva lor.
14 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: "O, Doamne, de-am putea să nu pierim din pricina vieţii acestui om şi să nu ne împovărezi pe noi cu un sânge nevinovat! Că Tu, Doamne, precum ai voit ai făcut!"
15 Şi îl ridicară pe Iona şi îl aruncară în mare şi s-a potolit urgia ei.
16 Şi oamenii s-au temut cu teamă mare de Domnul şi au adus jertfă lui Dumnezeu şi I-au făcut Lui făgăduinţe.
_______________
Rugăciunea lui Iona pentru izbăvire.
1 Şi Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona. Şi a stat Iona în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.
2 Atunci s-a rugat Iona din pântecele peştelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând:
3 "Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit; din pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu!
4 Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării şi undele m-au înconjurat; toate talazurile şi valurile Tale au trecut peste mine.
5 Şi gândeam: Aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi! Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al Tău!
6 Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu;
7 Mă coborâsem până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune viaţa mea, Doamne Dumnezeul meu!
8 Când se sfârşea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şi la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt!
9 Cei ce slujesc idolilor deşerţi dispreţuiesc harul Tău;
10 Dar eu Îţi voi aduce Ţie jertfe cu glas de laudă şi toate făgăduinţele mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul!"
11 Şi Domnul a dat poruncă peştelui şi peştele a aruncat pe Iona la ţărm!
___________
Mustrarea cea roditoare a lui Iona. Pocăinţa Ninivitenilor.
1 Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, pentru a doua oară, zicând:
2 "Scoală şi porneşte către cetatea cea mare a Ninivei şi vesteşte-le ceea ce îţi voi spune!"
3 Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o străbaţi.
4 Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: "Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!"
5 Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici.
6 Şi a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă.
7 Apoi, din porunca regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis acestea: Oamenii şi animalele, vitele mari şi mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi nici să bea apă;
8 Iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui;
9 Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!"
10 Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit.
_______________
Întristarea lui Iona şi mustrarea lui Dumnezeu.
1 Şi Iona a fost cuprins de mare supărare şi s-a aprins de mânie.
2 Şi a rugat pe Domnul, zicând: "O, Doamne, iată tocmai ceea ce cugetam eu când eram în ţara mea! Pentru aceasta eu am încercat să fug în Tarsis, că ştiam că Tu eşti Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-milosârd şi Îţi pare rău de fărădelegi.
3 Şi acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu!"
4 Şi a zis Domnul: "Faci tu oare bine că ţi-ai aprins mânia?"
5 Atunci Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsăritul ei, şi-a făcut o colibă şi a stat sub ea la umbră, ca să vadă ce se va întâmpla cu cetatea.
6 Şi Domnul Dumnezeu a făcut să crească un vrej care s-a ridicat deasupra capului lui Iona, ca să-i ţină umbră şi să-i mai potolească mânia. Şi s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej.
7 Dar Dumnezeu, a doua zi, la revărsatul zorilor, a poruncit unui vierme să reteze vrejul. Iar el s-a uscat.
8 Şi la răsăritul soarelui a pornit Dumnezeu un vânt arzător de la răsărit şi soarele a dogorit capul lui Iona, încât el se prăpădea de căldură. Şi şi-a rugat moartea zicând: "Mai bine este să mor decât să trăiesc!"
9 Şi a grăit Domnul către Iona: "Ai tu dreptate să te mânii pentru vrej?" Şi el a răspuns: "Da, am dreptate să fiu supărat de moarte!"
10 Şi a zis Domnul: "Tu ţi-ai făcut necaz pentru acest vrej pentru care nu te-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care şi-a luat fiinţă într-o noapte şi într-alta a pierit!
11 Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un mare număr de dobitoace?"
Ios 5, 10-15
10 Fiii lui Israel au stat cu tabăra la Ghilgal şi au făcut acolo în şesul Ierihonului Paştile în ziua a paisprezecea a lunii, seara.
11 Iar a doua zi de Paşti au mâncat din roadele pământului acestuia azime şi pâine nouă.
12 În ziua aceea a încetat mana de a mai cădea şi de a doua zi, după ce au mâncat din roadele pământului, fiii lui Israel n-au mai avut mană, ci au mâncat anul acela din roadele Zării Canaanului.
13 Aflându-se însă Iosua aproape de Ierihon, a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un om; acela avea în mână o sabie goală. Şi apropiindu-se Iosua de dânsul, i-a zis: "De-ai noştri eşti sau eşti dintre duşmanii noştri?"
14 Iar acela a răspuns: "Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!" Atunci Iosua a căzut cu fala la pământ, s-a închinat şi a zis către acela: "Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?"
15 Zis-a către Iosua căpetenia oştirii Domnului: "Scoate-ţi încălţămintea din picioare, că locul pe care stai tu acum este sfânt!" Şi a făcut Iosua aşa.
Ieş 13, 20-22; 14; 15, 1-19
20 Fiii lui Israel au pornit apoi din Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la capătul pustiului.
21 Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea.
22 Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.
______________
Trecerea prin Marea Roşie.
1 Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2 "Spune fiilor lui Israel să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra în faţa Pi-Hahirotului, între Migdal şi mare, în preajma lui Baal-Ţefon. Acolo, în preajma lui, lângă mare, să tăbărâţi.
3 Că Faraon va zice către poporul său: Fiii aceştia ai lui Israel s-au rătăcit în pământul acesta şi i-a închis pustiul.
4 Iar Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi va alerga după ei. Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui; şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul!" Şi au făcut aşa.
5 Atunci s-a dat de ştire regelui Egiptului că poporul evreu a fugit. şi s-a întors inima lui Faraon şi a slujitorilor lui asupra poporului acestuia şi ei au zis: "Ce am făcut noi? Cum de am lăsat pe fiii lui Israel să se ducă şi să nu ne mai robească nouă?"
6 A înhămat deci Faraon carele sale de război şi a luat poporul său cu sine:
7 A luat cu sine şase sute de căruţe alese şi toată călărimea Egiptului şi căpeteniile lor.
8 Iar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon, regele Egiptului, şi a slujitorilor lui, şi a alergat acesta după fiii lui Israel; dar fiii lui Israel ieşiseră sub mână înaltă.
9 Şi au alergat după ei Egiptenii cu toii caii şi carele lui Faraon, cu călăreţii şi cu toată oştirea lui şi i-au ajuns când poposiseră ei la mare, lângă Pi-Hahirot, în faţa lui Baal-Ţefon.
10 Dar când s-a apropiat Faraon şi când s-au uitat fiii lui Israel înapoi şi au văzut că Egiptenii vin după ei, s-au spăimântat foarte tare fiii lui Israel şi au strigat către Domnul;
11 Şi au zis către Moise: "Oare nu erau morminte în ţara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie? Ce ai făcut tu cu noi, scoţându-ne din Egipt?
12 Nu ţi-am spus noi, oare, de aceasta în Egipt, când ţi-am zis: Lasă-ne să robim Egiptenilor, că e mai bine să fim robi Egiptenilor decât să murim în pustia aceasta?"
13 Moise însă a zis către popor: "Nu vă temeţi! Staţi şi veţi vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi, căci pe Egiptenii pe care îi vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea niciodată.
14 Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi!"
15 Atunci a zis Domnul către Moise: "Ce strigi către Mine? Spune fiilor lui Israel să pornească,
16 Iar tu ridică-ţi toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte şi vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat.
17 Iată, Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi a tuturor Egiptenilor, ca să meargă pe urmele lor. Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui.
18 Şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul, când Îmi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui".
19 Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor.
20 Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii.
21 Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele.
22 Şi au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor.
23 Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui.
24 Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.
25 Şi a făcut să sară roţile de la carele lor, încât cu anevoie mergeau carele. Atunci au zis Egiptenii: "Să fugim de la faţa lui Israel, că Domnul se luptă pentru ei cu Egiptenii!"
26 Iar Domnul a zis către Moise: "Întindeţi mâna asupra mării, ca să se întoarcă apele asupra Egiptenilor, asupra carelor lor şi asupra călăreţilor lor".
27 Şi şi-a întins Moise mâna asupra mării şi spre ziuă s-a întors apa la locul ei, iar Egiptenii fugeau împotriva apei. Şi aşa a înecat Dumnezeu pe Egipteni în mijlocul mării.
28 Iar apele s-au tras la loc şi au acoperit carele şi călăreţii întregii oştiri a lui Faraon, care intrase după Israeliţi în mare, şi nu a rămas nici unul dintre ei.
29 Fiii lui Israel însă au trecut prin mare ca pe uscat şi apa le-a fost perete la dreapta şi stânga lor.
30 Aşa a izbăvit Domnul în ziua aceea pe Israeliţi din mâinile Egiptenilor; şi au văzut fiii lui Israel pe Egipteni morţi pe malurile mării.
31 Văzut-a Israel mâna cea tare pe care a întins-o Domnul asupra Egiptenilor, şi s-a temut poporul de Domnul şi a crezut în Domnul şi în Moise, sluga Lui.
____________
Cântarea lui Moise.
1 Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta şi au zis: "Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat!
2 Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi preaînălţa!
3 Domnul este viteaz în luptă; Domnul este numele Lui.
4 Carele lui Faraon şi oştirea lui în mare le-a aruncat; Pe căpeteniile cele de seamă ale lui, Marea Roşie le-a înghiţit,
5 Adâncul le-a acoperit, În fundul mării ca o piatră s-au pogorât.
6 Dreapta Ta, Doamne, şi-a arătat tăria. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat.
7 Cu mulţimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mânia Ta Şi i-a mistuit ca pe nişte paie.
8 La suflarea nărilor Tale s-a despărţit apa, Strânsu-s-au la un loc apele ca un perete Şi s-au închegat valurile în inima mării.
9 Vrăjmaşul zicea: "Alerga-voi după ei şi-i voi ajunge; Pradă voi împărţi şi-mi voi sătura sufletul de răzbunare; Voi scoate sabia şi mâna mea îi va stârpi".
10 Dar ai trimis Tu duhul Tău Şi marea i-a înghiţit; Afundatu-s-au ca plumbul În apele cele mari.
11 Doamne, cine este asemenea ţie între dumnezei? Cine este asemenea ţie preaslăvit în sfinţenie, Minunat întru slavă Şi făcător de minuni?
12 Întins-ai dreapta Ta Şi i-a înghiţit pământul!
13 Călăuzit-ai cu mila Ta acest popor şi l-ai izbăvit; Tu îl povăţuieşti cu puterea Ta, Spre locaşul sfinţeniei Tale.
14 Auzit-au neamurile şi s-au cutremurat, Frică a cuprins pe cei din Filisteia.
15 Atunci s-au spăimântat căpeteniile Edomului, Pe conducătorii Moabului cutremur i-a cuprins; Şi toţi câţi trăiesc în Canaan şi-au pierdut cumpătul.
16 Frică şi groază va cădea peste ei. Şi de măreţia braţului Tău, Ca pietrele vor încremeni, Până va trece poporul Tău, Doamne, Până va trece poporul Tău acesta, pe care l-ai câştigat Tu.
17 Tu îl vei duce şi-l vei sădi în muntele moştenirii Tale, În locul ce ţi l-ai făcut sălăşluire, Doamne, În locaşul sfânt cel zidit de mâinile Tale, Doamne!
18 Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului.
19 Căci caii lui Faraon cu carele şi călăreţii lui au intrat în mare. Întors-a Domnul asupra lor apele mării, Iar fiii lui Israel au trecut prin mare, ca pe uscat!"
Sof 3, 8-15;
8 "Pentru aceasta, aşteptaţi-Mă, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula ca mărturie! Căci gândul Meu este să strâng laolaltă toate neamurile şi să adun regatele, ca să vărs peste ele întărâtarea Mea şi iuţimea urgiei Mele. Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele.
9 Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toate să se roage Domnului şi cu râvnă să-I slujească Lui.
10 Din ţinuturile de cealaltă parte a fluviilor Etiopiei, închinătorii Mei, risipiţii Mei, Îmi vor aduce prinoase.
11 În ziua aceea nu te vei mai ruşina de toate faptele tale cu care ai păcătuit împotriva Mea, căci atunci voi da la o parte pe cei ce petrec în chip trufaş, iar tu nu te vei mai îngâmfa în muntele cel sfânt al Meu.
12 Şi voi lăsa în mijlocul tău un neam smerit şi sărac, care va nădăjdui întru numele Domnului.
13 Cei care vor mai rămâne din neamul lui Israel nu vor săvârşi nedreptate şi nici nu vor grăi cuvânt de minciună şi nu se va afla în gura lor limbă vicleană. Ci ei vor putea să mănânce şi să se odihnească, fără să se teamă de cineva.
14 Bucură-te, fiica Sionului, saltă de veselie, Israele; veseleşte-te şi te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului!
15 Căci Domnul a înlăturat judecăţile rostite împotriva ta şi a întors pe vrăjmaşii tăi. Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; tu nu vei mai vedea nici o nenorocire.
3 Rg 17, 8-24
18 Şi a zis ea către Ilie: "Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?"
19 Iar Ilie a zis: "Dă-mi pe fiul tău!" Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său.
20 Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?"
21 Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!"
22 Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat.
23 Şi a luat Ilie copilul şi s-a coborât cu el din foişor în casă şi l-a dat mamei sale şi a zis Ilie: "Iată copilul tău este viu!"
24 Atunci a zis femeia către Ilie: "Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!"
Is 61, 10-11; 62, 1-5
10 Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dumnezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă.
11 Ca pământul care răsare ierburi, şi ca o grădină în care sămânţa încolţeşte, aşa Domnul Dumnezeu va face dreptatea să răsară, şi înaintea tuturor neamurilor preaslăvirea Sa.
_____________
Venirea mântuirii.
1 Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi avea odihnă până ce dreptatea lui nu va ieşi ca lumina şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără.
2 Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi regii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnului.
3 Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă regală în mâna Dumnezeului tău.
4 Şi nu ţi se va mai zice ţie: "Alungată", şi ţării tale: "Pustiită", ci tu te vei chema: "Întru tine am binevoit" şi ţara ta: "Cea cu bărbat", că Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ.
5 Şi în ce chip se însoţeşte flăcăul cu fecioara, Cel ce te-a zidit Se va însoţi cu tine, şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa Se va veseli de tine Dumnezeul tău!
Fc 22, 1-18
Isaac adus spre jertfă.
1 După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: "Avraame, Avraame!" Iar el a răspuns: "Iată-mă!"
2 Şi Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!"
3 Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu.
4 Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela.
5 Atunci a zis Avraam slugilor sale: "Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi".
6 Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună.
7 Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: "Tată!" Iar acesta a răspuns: "Ce este, fiul meu?" Zis-a Isaac: "Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?"
8 Avraam însă a răspuns: "Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!" Şi s-au dus mai departe amândoi împreună.
9 Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.
10 Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.
11 Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: "Avraame, Avraame!" Răspuns-a acesta: "Iată-mă!"
12 Iar îngerul a zis: "Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău".
13 Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său.
14 Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică, Dumnezeu poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi: "În munte Domnul Se arată".
15 Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis:
16 "Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine,
17 De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi;
18 Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu".
Is 61, 1-10
Vestirea mântuirii prin Mesia
1 Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate;
2 Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru;
3 Să mângâi pe cei întristaţi; celor ce jelesc Sionul, să le pun pe cap cunună în loc de cenuşă, untdelemn de bucurie în loc de veşminte de doliu, slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numiţi: stejari ai dreptăţii, sad al Domnului spre slăvirea Lui.
4 Ei vor zidi pe vechile ruine, vor ridica dărâmăturile de altădată, vor reface cetăţile distruse, pustiite din neam în neam.
5 Oameni de neam străin vor veni şi vă vor paşte turmele, feciori din alt neam vor fi plugarii şi vierii voştri.
6 Şi voi, voi veţi fi numiţi preoţi ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nostru. Bunătăţile popoarelor, voi le veţi mânca şi cu averile lor voi vă veţi mândri.
7 Fiindcă ocara lor era îndoită, batjocură şi scuipări erau partea lor, pentru aceasta îndoit în pământul lor vor moşteni şi de slava cea de-a pururi ei se vor bucura!
8 Că Eu sunt Domnul, Care iubesc dreptatea şi urăsc răpirile nedrepte. Eu le voi da cu credincioşie plata lor şi legământ veşnic cu ei voi încheia.
9 Cu nume mare va fi neamul lor între neamuri şi urmaşii lor printre popoare. Toţi cei ce îi vor vedea vor da mărturie că ei sunt un neam binecuvântat de Domnul.
10 Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dumnezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă.
11 Ca pământul care răsare ierburi, şi ca o grădină în care sămânţa încolţeşte, aşa Domnul Dumnezeu va face dreptatea să răsară, şi înaintea tuturor neamurilor preaslăvirea Sa.
4 Rg 4, 8-37
8 Într-una din zile a venit Elisei la Şunem şi acolo o femeie bogată l-a poftit la masă şi după aceea, ori de câte ori trecea pe acolo, totdeauna se abătea să mănânce.
9 Şi a zis aceasta către bărbatul său: "Eu ştiu că omul lui Dumnezeu care trece mereu pe aici este sfânt;
10 Să-i facem dar un mic foişor sus şi să-i punem acolo un pat, o masă, un scaun şi un sfeşnic şi, când va veni pe la noi, să se ducă acolo".
11 Venind deci Elisei într-o zi acolo şi intrând în foişor, s-a culcat acolo.
12 Şi a zis către Ghehazi, sluga sa: "Cheamă pe Şunamiteanca aceasta!" Şi a chemat-o şi ea a stat înaintea lui.
13 Apoi a zis lui Ghehazi: "Zi-i: Iată tu te îngrijeşti atâta de noi. Ce să-ţi facem? Nu cumva ai nevoie să vorbim pentru tine cu regele sau cu căpetenia oştirii?" Iar ea a zis: "Nu, căci trăiesc în pace în mijlocul poporului meu".
14 Zis-a iarăşi Elisei către Ghehazi: "Atunci ce să-i fac?" Iar Ghehazi a răspuns: "Iată, n-are nici un copil şi bărbatul ei este bătrân".
15 Şi a zis Elisei: "Cheam-o încoace!" Şi a chemat-o şi ea a stat în uşă.
16 Iar Elisei a zis: "La anul pe vremea asta vei ţine în braţe un fiu". Ea a răspuns: "Nu, omule al lui Dumnezeu şi stăpânul meu, nu amăgi pe roaba ta!"
17 Dar femeia aceea a zămislit şi în anul următor, chiar pe vremea aceea, a născut un fiu, după cum îi spusese Elisei.
18 Crescând acel copil, s-a dus întruna din zile la tatăl său, la secerători.
19 Şi a zis către tatăl său: "Vai, mă doare capul!" Iar acesta a zis către o slugă: "Du-l la mama lui!"
20 Şi l-a luat şi l-a dus la mama lui. Şi a stat pe braţele ei până la amiază şi a murit.
21 Atunci ea s-a dus şi l-a pus în patul omului lui Dumnezeu şi l-a încuiat acolo şi a ieşit.
22 Apoi a chemat pe bărbatul său şi a zis: "Trimite-mi o slugă şi o asină, căci mă duc până la omul lui Dumnezeu şi mă întorc îndată".
23 Bărbatul a zis: "De ce să te duci la el? Astăzi nu este nici lună nouă, nici zi de odihnă". Ea a zis: "Fii pe pace!"
24 Şi punând şaua pe asină, a zis către sluga sa: "Ia-o şi porneşte, dar să nu mă opreşti din mers până nu-ţi voi spune eu!"
25 Şi pornind, s-a dus la omul lui Dumnezeu, în muntele Carmelului. Şi când a văzut-o omul lui Dumnezeu din depărtare, a zis către sluga sa Ghehazi: "Asta este şunamiteanca aceea!
26 Aleargă întru întâmpinarea ei şi întreab-o: Eşti sănătoasă? Şi bărbatul tău e sănătos? Şi copilul tău e sănătos?"
27 Şi ea a răspuns: "Sunt sănătoşi!" Iar dacă a ajuns pe munte la omul lui Dumnezeu, s-a apucat de picioarele lui. Atunci Ghehazi a venit să o dea la o parte; dar omul lui Dumnezeu i-a zis: "Las-o, căci este cu sufletul amărât şi Domnul a ascuns aceasta de mine şi nu mi-a arătat".
28 Iar ea a zis: "Au cerut-am eu fiu de la domnul meu? N-am zis eu oare, nu amăgi pe roaba ta?"
29 Atunci Elisei a zis către Ghehazi: "Încinge-ţi mijlocul tău, ia toiagul meu în mâna ta şi du-te; de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai bună ziua, să nu-i răspunzi, şi să pui toiagul meu pe faţa copilului!"
30 Iar mama copilului a zis: "Pe cât este de adevărat că Domnul este viu, cum este viu şi sufletul tău, tot aşa este de adevărat că nu te voi lăsa!"
31 Atunci el s-a sculat şi s-a dus după dânsa. Ghehazi însă s-a dus înaintea lor şi a pus toiagul pe faţa copilului; dar n-a fost nici glas, nici răspuns. Şi a ieşit Ghehazi întru întâmpinarea lui Elisei şi i-a spus, zicând: "Copilul nu se trezeşte!"
32 Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său.
33 Şi după ce a intrat, a încuiat uşa după sine şi s-a rugat Domnului.
34 Apoi s-a ridicat şi s-a culcat peste copil şi şi-a pus buzele sale pe buzele lui şi ochii săi pe ochii lui şi palmele sale pe palmele lui şi s-a întins pe el şi a încălzit trupul copilului.
35 Sculându-se apoi, Elisei s-a plimbat prin foişor înainte şi înapoi. După aceea s-a dus şi s-a întins iar peste copil. şi a strănutat copilul de şapte ori şi şi-a deschis copilul ochii.
36 Atunci a chemat pe Ghehazi şi i-a zis: "Cheamă pe şunamiteanca aceea!" Şi acela a chemat-o şi, venind ea, i-a zis: "Ia-ţi copilul!"
37 Iar ea apropiindu-se, a căzut la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Apoi şi-a luat copilul şi a ieşit.
Is 63, 11_19-64, 1-4
11 Atunci ei şi-au adus aminte de vremurile trecute, de sluga Sa Moise: Unde este Cel ce a scos din mare pe păstorul şi turma Sa? Unde este Cel ce a pus în mijlocul ei Duhul Său cel sfânt?
12 Cel Care a călăuzit dreapta lui Moise cu braţul Său slăvit? Cel Care a despicat apele înaintea lor ca să-Şi facă un nume veşnic?
13 Care i-a călăuzit prin adâncurile mării, ca pe un cal în pustiu şi ei nu s-au poticnit?
14 Ca dobitoacele care coboară la şes, aşa Duhul Domnului îi aducea la odihnă. Astfel ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-ţi faci un nume slăvit.
15 Priveşte din ceruri şi vezi, din locaşul Tău cel sfânt şi strălucit: Unde este râvna şi puterea Ta nesfârşită, zbuciumul lăuntrului Tău şi milostivirile Tale?
16 Pentru mine, acestea au încetat! Dar Tu eşti Părintele nostru! Avraam nu ştie nimic, Israel nu ne cunoaşte. Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Mântuitorul rostru: acesta este numele Tău de totdeauna.
17 Pentru ce, Doamne, ne-ai lăsat să rătăcim departe de căile Tale şi ne-ai învârtoşat inimile noastre ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale.
18 Pentru ce au păşit cei nelegiuiţi în templul Tău şi vrăjmaşii noştri au călcat în picioare altarul Tău?
19 Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpâneşti şi care nu mai sunt chemaţi cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura!
_________________
1 Ca un foc care arde vreascurile, ca o vâlvătaie care fierbe apa în clocot, fă pe vrăjmaşii Tăi să cunoască numele Tău şi să tremure înaintea Ta neamurile, văzându-Te
2 Făcând minuni neaşteptate,
3 Despre care niciodată nu s-a auzit grăind. Nici urechea n-a auzit, nici ochiul n-a văzut un dumnezeu, afară de Tine, care ar săvârşi unele ca acestea pentru cei ce nădăjduiesc în el.
4 Tu Te duci întru întâmpinarea celor ce săvârşesc faptele dreptăţii şi îşi aduc aminte de căile Tale. Iată, Tu Te-ai pornit cu mânie şi noi eram vinovaţi prin necredinţa şi fărădelegea, noastră!
Ir 31, 31-34
31 Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou.
32 Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură cu ei, zice Domnul.
33 Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor.
34 Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul şi frate pe frate, zicând: "Cunoaşteţi pe Domnul" că toţi de la sine Mă vor cunoaşte, de la mic până la mare, zice Domnul, pentru că Eu voi ierta fărădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai pomeni".
Dn 3, 1-23
1 Regele Nabucodonosor a făcut un chip de aur înalt de şaizeci de coţi, lat de şase coţi şi l-a aşezat în câmpia Dura (Deir) din ţinutul Babilonului.
2 Şi regele Nabucodonosor a trimis să adune pe satrapi, pe mai-marii dregători, pe cârmuitori, pe conducătorii oştirilor, pe vistiernici, pe cunoscătorii de legi, pe judecători şi pe toţi ceilalţi dregători ai ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului pe care îl ridicase regele Nabucodonosor.
3 Atunci s-au adunat satrapii, dregătorii cei mari, cârmuitorii, conducătorii oştirilor, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii şi toţi ceilalţi dregători ai ţinuturilor la sfinţirea chipului pe care îl ridicase Nabucodonosor şi au stat înaintea chipului ridicat de Nabucodonosor.
4 Şi îndată un crainic a strigat cu glas tare: "Iată ce vi se porunceşte vouă, popoarelor, neamurilor şi limbilor:
5 De îndată ce veţi auzi glasul trâmbiţei, flautului, chitarei, harpei, psalterionului, cimpoiului şi al tuturor instrumentelor muzicale, veţi cădea la pământ şi vă veţi închina chipului de aur pe care l-a ridicat regele Nabucodonosor;
6 Iar cine nu va cădea la pământ şi nu se va închina, chiar în acea clipă va fi aruncat în mijlocul unui cuptor cu foc arzător!"
7 De aceea, când toate popoarele au auzit glasul trâmbiţei, al flautului, al chitarei, al harpei, al psalterionului şi al tuturor instrumentelor muzicale, toate popoarele, neamurile şi limbile au căzut la pământ şi s-au închinat chipului de aur pe care îl ridicase regele Nabucodonosor.
8 În acelaşi timp s-au apropiat câţiva bărbaţi caldei, care au pârât pe iudei.
9 Ei au început să spună regelui Nabucodonosor: "O, rege, să trăieşti în veac!
10 Tu poruncă ai dat, ca oricine va auzi glasul trâmbiţei, al flautului, al chitarei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului şi al altor instrumente muzicale, să cadă la pământ şi să se închine chipului de aur.
11 Iar cine nu va cădea la pământ, nici se va închina, să fie aruncat în mijlocul unui cuptor cu foc arzător.
12 Dar sunt nişte iudei, pe care i-ai pus cârmuitori peste ţinutul Babilonului: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Aceşti bărbaţi, nici că au luat în seamă porunca ta, o, rege; dumnezeului tău nu-i slujesc şi chipului de aur pe care tu l-ai înălţat nu-i aduc închinare!"
13 Atunci regele Nabucodonosor, plin de mânie şi de zbucium, a poruncit să i se aducă înainte Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Îndată au adus pe aceşti bărbaţi înaintea regelui.
14 Nabucodonosor le-a zis: "Este, oare, adevărat, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, că voi nu slujiţi dumnezeului meu şi chipului de aur pe care eu l-am aşezat şi nu-i cădeţi la pământ cu rugăciuni?
15 Acum, fiţi gata şi atunci când veţi auzi glasul trâmbiţei, al flautului, al chitarei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului şi al altor instrumente muzicale, să cădeţi la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care eu l-am făcut; iar dacă nu vreţi să vă închinaţi, într-o clipă veţi fi aruncaţi în mijlocul unui cuptor cu foc arzător. Şi care dumnezeu vă va scăpa din mâna mea?"
16 Răspuns-au Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi au zis regelui: O, Nabucodonosor, noi n-avem nevoie ca la aceasta să-ţi dăm un răspuns!
17 Dacă, într-adevăr, Dumnezeul nostru Căruia Îi slujim poate să ne scape, El ne va scăpa din cuptorul cel cu foc arzător şi din mâna ta, o, rege!
18 Şi chiar dacă nu ne va scăpa, ştiut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ!"
19 Atunci Nabucodonosor s-a umplut de mânie şi şi-a schimbat înfăţişarea feţei sale faţă de Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi începând iarăşi a grăi, a poruncit să încălzească cuptorul de şapte ori mai mult decât era de obicei.
20 Şi a poruncit celor mai puternici oameni din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul cel cu foc arzător.
21 Atunci aceşti oameni, îmbrăcaţi cum erau, cu mantie, încălţăminte, pălărie şi cu toată îmbrăcămintea lor, au fost legaţi şi aruncaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător.
22 Fiindcă porunca regelui era grabnică şi cuptorul foarte înfierbântat, acei oameni care au aruncat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost mistuiţi de văpaia focului.
23 Şi aceşti trei bărbaţi, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au căzut legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător.
Tineri 1, 1-65
În cuptorul cu foc din Babilon.
1 Şi stând Azaria în mijlocul focului, şi deschizând gura sa, aşa s-a rugat, zicând:
2 "Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci.
3 Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate.
4 Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre:
5 Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine.
6 Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine.
7 Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt.
8 Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre nelegiuiţi, unui rege nedrept, cel mai rău care este pe pământ.
9 Şi astăzi nu mai putem să deschidem gura; ruşine şi ocară ne-am făcut robilor Tăi şi celor ce Te cinstesc pe Tine.
10 Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tău, şi nu strica legământul Tău.
11 Şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac, robul Tău, şi pentru Israel, sfântul Tău,
12 Cărora le-ai făgăduit să le înmulţeşti seminţia lor, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării.
13 Căci, Stăpâne, ne-am împuţinat mai mult decât toate neamurile şi suntem umiliţi astăzi, în tot pământul, pentru păcatele noastre.
14 Şi nu mai este în vremea aceasta căpetenie, prooroc, nici conducător, nici ardere de tot, nici jertfă, nici prinos, nici tămâie, nici loc unde să aducem înaintea Ta pârga noastră şi să aflăm har la Tine.
15 Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de Tine.
16 Ca ardere de tot de berbeci şi de junci, ca zeci de mii de miei graşi, aşa să fie jertfa noastră înaintea Ta astăzi şi înţelegere să găsească la Tine; că nu este ruşine celor ce nădăjduiesc în Tine.
17 Şi acum urmăm ţie cu toată inima, şi ne temem de Tine, şi căutăm faţa Ta.
18 Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi după mulţimea milei Tale.
19 Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire numelui Tău, Doamne; şi să se ruşineze toţi cei ce arată robilor Tăi rele.
20 Şi să se ruşineze de toată puterea Ta, şi tăria lor să se sfărâme.
21 Şi să ştie că Tu eşti Domn, Dumnezeu singur, şi slăvit peste toată lumea".
22 Şi n-au încetat slujitorii regelui, care îi aruncaseră în cuptor, să înfierbânte cuptorul cu catran şi cu smoală şi cu câlţi şi cu viţă.
23 Şi vâlvătaia se ridica deasupra cuptorului, de patruzeci şi nouă de coţi.
24 Şi izbucnind afară, ea a ars pe Caldeii care se aflau în jurul cuptorului.
25 Iar îngerul Domnului s-a coborât la Azaria şi la cei trei prieteni ai lui în cuptor şi a stins văpaia.
26 Şi le-a suflat în mijlocul cuptorului ca o răcoare de adiere şi de rouă, aşa că focul nu i-a mai atins; nu le-a mai pricinuit nici dureri, nici teamă.
27 Şi acei trei, într-un singur glas, au lăudat, au slăvit şi au binecuvântat pe Dumnezeu în cuptor, zicând:
28 "Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.
29 Binecuvântat este numele cel sfânt al slavei Tale, şi prealăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.
30 Binecuvântat eşti în locaşul sfintei Tale slave, lăudat şi preaslăvit în veci.
31 Binecuvântat eşti Cel ce vezi adâncurile şi şezi pe heruvimi şi lăudat şi preaînălţat în veci.
32 Binecuvântat eşti pe scaunul împărăţiei Tale şi prealăudat şi preaînălţat în veci.
33 Binecuvântat eşti pe bolta cerului şi prealăudat şi preaslăvit în veci.
34 Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
35 Binecuvântaţi, ceruri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
36 Binecuvântaţi, îngeri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
37 Binecuvântaţi, ape şi toate cele mai presus de cer, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
38 Binecuvântaţi, toate puterile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
39 Binecuvântaţi, soare şi lună, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi în veci.
40 Binecuvântaţi, stelele cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
41 Binecuvântaţi, toată ploaia şi roua, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
42 Binecuvântaţi, toate vânturile, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El intru toţi vecii.
43 Binecuvântaţi, foc şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi în veci.
44 Binecuvântaţi, frig şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
45 Binecuvântaţi, rouă şi zăpadă, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
46 Binecuvântaţi, nopţi şi zile, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
47 Binecuvântaţi, lumină şi întuneric, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
48 Binecuvântaţi, gheaţă şi ger, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
49 Binecuvântaţi, brume şi zăpezi, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
50 Binecuvântaţi, fulgere şi nori, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
51 Binecuvintează, pământule, pe Domnul, laudă şi-L preaînalţă în veci.
52 Binecuvântaţi, munţi şi dealuri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
53 Binecuvântaţi, toate cele ce răsăriţi pe pământ, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
54 Binecuvântaţi, izvoare, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci,
55 Binecuvântaţi, mări şi râuri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
56 Binecuvântaţi, chiţi şi toate cele ce se mişcă în ape, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
57 Binecuvântaţi, toate păsările cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
58 Binecuvântaţi, toate fiarele şi toate dobitoacele, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
59 Binecuvântaţi, voi fiii oamenilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
60 Binecuvintează, Israel, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
61 Binecuvântaţi, preoţi, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
62 Binecuvântaţi, slujitori, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
63 Binecuvântaţi, voi duhuri şi suflete ale drepţilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
64 Binecuvântaţi, voi cei sfinţi şi smeriţi cu inima, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
65 Binecuvântaţi, Anania, Azaria, şi Misael, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci; că ne-a scos pe noi din locuinţa morţilor, şi din mâna morţii ne-a smuls pe noi, şi ne-a izbăvit pe noi din mijlocul cuptorului care arde cu văpaie de foc, şi din mijlocul văpăii ne-a izbăvit pe noi.".
Ps 9, 32
32 Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit!
Ps 9, 1
1 Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
1 Co 5, 6-8
6 Semeţia voastră nu e bună. Oare nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată frământătura?
7 Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.
8 De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului.
Ga 3, 13-14
13 Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn".
14 Ca, prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui Avraam, ca să primim, prin credinţă, făgăduinţa Duhului.
Mt 27, 62-66
62 Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat,
63 Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula.
64 Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.
65 Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi.
66 Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.
Ps 65, 3
3 Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte ţie, să cânte numelui Tău.
Ps 65, 1
1 Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul. Cântaţi numele Lui; daţi slavă laudei Lui.
Rm 6, 3-11
3 Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?
4 Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii;
5 Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui,
6 Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.
7 Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat.
8 Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El,
9 Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui.
10 Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu.
11 Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Mt 28, 1-20.
Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca botezului.
1 După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.
2 Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei.
3 Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
4 Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi.
5 Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi.
6 Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.
7 Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă.
8 Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
9 Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.
10 Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.
11 Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate.
12 Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor,
13 Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam;
14 Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face.
15 Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi.
16 Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.
17 Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră.
18 Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19 Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
20 Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Cele 11 Evanghelii ale Învierii
Evanghelia I-a – Mt 28, 16-20.
16 Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.
17 Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră.
18 Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19 Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
20 Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Evanghelia a II-a – Mc 16, 1-8.
1 Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2 Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.
3 Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?
4 Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.
5 Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.
6 Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7 Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus.
8 Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.
Evanghelia a III-a – Mc 16, 9-20.
9 Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
10 Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
11 Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut.
12 După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină.
13 Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14 La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
15 Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
16 Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.
17 Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18 Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.
19 Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
20 Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.
Evanghelia a IV-a – Lc 24, 1-12.
1 Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.
2 Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt.
3 Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus.
4 Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare.
5 Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?
6 Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea,
7 Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.
8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui.
9 Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10 Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.
11 Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut.
12 Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.
Evanghelia a V-a – Lc 24, 13-35.
13 Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
14 Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
15 Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei. şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
16 Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
17 Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.
18 Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?
19 El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor.
20 Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri;
21 Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.
22 Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt,
23 Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu.
24 Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.
25 Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii!
26 Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?
27 Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.
28 Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe.
29 Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei.
30 Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.
31 Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.
32 Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?
33 Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
34 Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon.
35 Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.
Evanghelia a VI-a – Lc 24, 36-53.
36 Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.
37 Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
38 Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
39 Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.
40 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
41 Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?
42 Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.
43 Şi luând, a mâncat înaintea lor.
44 Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.
45 Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
46 Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.
47 Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
48 Voi sunteţi martorii acestora.
49 Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.
50 Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
51 Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.
52 Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
53 Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.
Evanghelia a VII-a – In 20, 1-10.
1 Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2 Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.
3 Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
4 Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.
5 Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
6 A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
7 Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.
8 Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9 Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
10 Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
Evanghelia a VIII-a – In 20, 11-18.
11 Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.
12 Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
13 Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
14 Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
15 Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
16 Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
17 Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
18 Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.
Evanghelia a XIX-a – In 20, 19-31.
19 Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
21 Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22 Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23 Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24 Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25 Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26 Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27 Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28 A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29 Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
30 Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31 Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.
Evanghelia a X-a – In 21, 1-14.
1 După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa:
2 Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui.
3 Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic.
4 Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus.
5 Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu.
6 Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor.
7 Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă.
8 Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
9 Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
10 Iisus le-a zis: Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum.
11 Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja.
12 Iisus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul.
13 Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele.
14 Aceasta este, acum, a treia oară când Iisus S-a arătat ucenicilor, după ce S-a sculat din morţi.
Evanghelia a XI-a – In 21, 15-25.
15 Deci după ce au prânzit, a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei.
16 Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele.
17 Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele.
18 Adevărat, adevărat zic ţie: Dacă erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti.
19 Iar aceasta a zis-o, însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie.
20 Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui şi I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde?
21 Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla?
22 Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie.
23 De aceea a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri ci: dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu?
24 Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată.
25 Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin.
Tâlcuire:
Domnul doarme în mormânt cu trupul; însă cu duhul S-a pogorât la iad, propovăduind mântuirea sufletelor ce se aflau acolo. Nici unul din sfinţii Vechiului Testament nu era în rai, deşi ei petreceau în credinţa mângâietoare că vor fi aduşi acolo îndată ce va veni pe pământ Cel Făgăduit, prin credinţa în care trăiau ei. Înaintemergătorul a propovăduit şi acolo venirea Lui; iar când S-a pogorât Domnul, toţi cei care crezuseră s-au alipit de Dânsul şi au fost suiţi de El în rai. Însă şi acest rai este doar o cămară de trecere spre raiul cel adevărat, care se va descoperi după Învierea şi Judecata cea de obşte. Deşi toţi sfinţii Noului Legământ trăiesc în ei starea de fericire, ei aşteaptă o fericire mai desăvârşită în veacul cel viitor, într-un cer nou şi un pământ nou, când va fi Dumnezeu totul în toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu