Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

marți, 3 mai 2011

17.02 Tâlcuiri - Săptămâna a doua după Paşti - Marţi




Precum focul nu poate zăbovi în apă, tot aşa nici gândul urât în inima iubitoare de Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
*

*                         *

Fapte 4, 1-10

1 Dar pe când vorbeau ei către popor, au venit peste ei preoţii, căpetenia gărzii templului şi saducheii,
2 Mâniindu-se că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi.
3 Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază, până a doua zi, căci acum era seară.
4 Totuşi mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a făcut ca la cinci mii.
5 Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim,
6 Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc,
7 Şi punându-i în mijloc, îi întrebau: Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?
8 Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel,
9 Fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin cine a fost el vindecat,
10 Cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră!


In 3, 16-21.

16 Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17 Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18 Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19 Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
20 Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
21 Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.



Tâlcuire:

"Cel ce nu crede în Fiul lui Dumnezeu este dinainte osândit." De ce? Fiindcă atunci când în jur este lumină, el rămâne întru întuneric, din dragoste faţă de acesta. Dragostea de întuneric, ura faţă de lumină îl face pe de-a-ntregul vinovat, chiar de nu ştie care e adevărul, fiindcă pe cel ce are dragoste nefăţarnică de adevăr, adevărul îl scoate din întunericul rătăcirii şi îl aduce la lumina adevărului. Pildă este Sfântul Apostol Pavel. Acesta era un adevărat iubitor al adevărului, luptând din tot sufletul pentru ceea ce el socotea drept adevăr, fără vreun fel de interes. Ca atare, îndată ce Iisus i-a arătat că adevărul e altul decât ceea ce socotea el ca adevăr, în aceeaşi clipă a lepădat vechea părere, arătată a nu fi adevăr şi s-a legat din toată inima de noua descoperire, dovedită în chip simţit ca adevărată. Acelaşi lucru se întâmplă cu oricine iubeşte adevărul fără făţărnicie. Adevărul despre Hristos e limpede ca lumina zilei: caută şi vei găsi; iar adevărul de sus e totdeauna gata să întâmpine pe oricine caută fără făţarnice. Aşadar, dacă cineva rămâne în întunericul necredinţei, acela o face numai din dragoste de întuneric, şi pentru aceasta este dinainte osândit.

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks