17.05 Tâlcuiri - Săptămâna a doua după Paşti - Vineri

Nimic nu tulbură ochiul atât de mult ca un cuget rău (Sf. Ioan Hrisostom).

*

*                         *

Fapte 5, 1-11

1 Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina.

2 Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor.

3 Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?

4 Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.

5 Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit.

6 Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat.

7 După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase.

8 Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât.

9 Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine.

10 Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei.

11 Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit acestea.

In. 5, 30-47

30 Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

31 Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.

32 Altul mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că adevărată este mărturia pe care o mărturiseşte despre Mine.

33 Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit adevărul.

34 Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci spun aceasta ca să vă mântuiţi.

35 Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui.

36 Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.

37 Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi auzit vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o;

38 Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela.

39 Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.

40 Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!

41 Slavă de la oameni nu primesc;

42 Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu.

43 Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.

44 Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?

45 Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit.

46 Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela.

47 Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede în cuvintele Mele?

In. 6, 1-2.

1 După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileii, în părţile Tiberiadei.

2 Şi a mers după El mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.

Tâlcuire:

De ce au păcătuit astfel Anania şi cu Safira? Fiindcă au uitat că Dumnezeu vede faptele şi gândurile lor. Dacă ar fi cugetat că Dumnezeu vede toate din afară şi cele lăuntrice ale lor mai bine decât toţi oamenii şi decât ei înşişi, nici nu le-ar fi trecut prin cap să viclenească pe Apostoli. Aceeaşi este pricina pentru care se nasc toate faptele şi cugetele noastre păcătoase. Ne străduim cu viclenie să le ascundem de ochii oamenilor şi cugetăm că nu-i nimic. Oamenii chiar nu văd nimic şi ne socot vrednici, dar asta nu schimbă cu nimic nimicnicia noastră de fapt. Ştiind acestea, să-şi spună fiecare: "De ce umple satana inima mea să mint în faţă pe Dumnezeu?". Ochii Lui sunt mai luminoşi decât soarele şi văd în tainiţele ascunse ale inimii; nici noaptea, nici marea, nici adâncurile pământului nu pot ascunde ceva de El. Adu-ţi aminte de asta şi, ca atare, îndreptează-ţi purtarea din afară şi cea lăuntrică, chiar dacă aceasta este nevăzută. Dacă Cel Atotştiutor ar fi străin pentru noi, încă am putea rămâne nepăsători faţă de atotştiinţa Lui; însă El este şi Judecător, şi în virtutea atotştiinţei Sale, nu rareori Îşi rosteşte judecata mai devreme decât ne aşteptam. Poate El a rânduit deja să rostească judecata şi asupra noastră, iar noi  încă nu ne gândim decât să ne ascundem, dimpreună cu păcatele noastre, în negura minciunii: "Nu vede Dumnezeu!".