18.04 Tâlcuiri - Săptămâna a treia după Paşti - Joi

Mai întâi să avem gând curat în mintea noastră, fiindcă rădăcina lucrurilor primeşte sfatul cel din inimă (Sf. Vasile cel Mare).

*

*                   *

Fapte 8, 26-39

26 Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie.

27 Ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine,

28 Se întorcea acasă; şi şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia.

29 Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta.

30 Şi alergând Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti?

31 Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el.

32 Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: "Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa.

33 Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui".

34 Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva?

35 Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus.

36 Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?

37 Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

38 Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat.

39 Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se.

40 Iar Filip s-a aflat în Azot şi, mergând, binevestea prin toate cetăţile, până ce a sosit în Cezareea.

In 6, 40-44.

40 Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

41 Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer.

42 Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer?

43 Iisus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi.

44 Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Tâlcuire:

Sfântul Filip l-a întrebat pe famen: "Înţelegi, oare, ce citeşti?". Acela a răspuns: "Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?". Cât de adesea trăiesc acelaşi lucru cei ce citesc cuvântul lui Dumnezeu şi scrierile Părinţilor! Cele citite nu intră în cap; mintea nu poate să ia aminte la lucrurile scrise acolo şi să le încapă, de parcă ar fi vorba de ceva străin ei, despre lucruri dintr-un tărâm necunoscut. Iată că aici este nevoie de un tâlcuitor deprins cu lucrurile de care este vorba. Sfântul Filip avea acelaşi duh care a dat şi proorociile şi nu I-a venit greu să tâlcuiască locul care îl frământa pe famen. Aşa e şi cu noi acum: trebuie să găsim un om care să stea pe acea treaptă a vieţii şi cunoştinţei de care este legată scriptura ce ne frământă, şi el o va tâlcui fără vreo osteneală, căci fiecare are treapta sa de orizont duhovnicesc. Cel aflat pe o treaptă mai joasă nu vede tot ce vede cel aflat pe o treaptă mai înaltă, ci poate numai să ghicească. De se întâmplă ca scriptura ce n-o putem noi înţelege să atingă o treaptă mai înaltă, iar tâlcuitorul întâlnit de noi stă pe o treaptă mai joasă, el nu ne va tâlcui aşa cum se cuvine, ci va adapta totul la orizontul său şi lucrul cu pricina va rămâne pentru noi la fel de întunecat ca mai înainte. Se cade să ne minunăm de uşurătatea cu care se apucă să tâlcuiască cele ale Scripturii oameni cu totul străini de tărâmul de care ţin aceste lucruri. Şi totul iese din ei pe dos decât cum trebuie; însă a se făli cu tâlcuirile lor nicicum nu uită.