19.01 Tâlcuiri - Săptămâna a patra după Paşti - Luni

Se poate întâmpla ca unul, împlinind pe faţă o poruncă, să slujească în ascuns patimei şi, prin gânduri păcătoase, să strice fapta bună (Sf. Marcu Ascetul).

*

*                   *

Fapte 10, 1-16

1 Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaş, din cohorta ce se chema Italica,

2 Cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui şi care făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna.

3 Şi a văzut în vedenie, lămurit, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un înger al lui Dumnezeu, intrând la el şi zicându-i: Corneliu!

4 Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu.

5 Şi acum, trimite bărbaţi la Iope şi cheamă să vină un oarecare Simon, care se numeşte şi Petru.

6 El este găzduit la un om oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă este lângă mare. Acesta îţi va spune ce să faci.

7 Şi după ce s-a dus îngerul care vorbea cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale de casă şi pe un ostaş cucernic din cei ce îi erau mai apropiaţi.

8 Şi după ce le-a istorisit toate, i-a trimis la Iope.

9 Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea.

10 Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz.

11 Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ.

12 În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului.

13 Şi glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă.

14 Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat.

15 Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate.

16 Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi îndată acel ceva s-a ridicat la cer.

In 6, 56-69.

56 Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.

57 Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.

58 Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.

59 Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum.

60 Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?

61 Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta?

62 Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?

63 Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.

64 Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.

65 Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl.

66 Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.

67 Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi?

68 Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.

69 Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.

Tâlcuire:

Atunci când Domnul a înfăţişat învăţătura despre Taina Trupului şi a Sângelui, făcând-o condiţie de neocolit a părtăşiei cu El şi izvor al  vieţii veşnice, "mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El." Prea de minune li s-a părut această lucrare a nemărginitei milostiviri a lui Dumnezeu faţă de noi, şi lipsa lor de aplecare spre minune i-a rupt de Domnul. Domnul a văzut asta şi totuşi, gata fiind a se lăsa răstignit pentru mântuirea tuturor,  n-a socotit cu putinţă să micşoreze sau să înlăture minunea. Atât de trebuincioasă este ea în iconomia mântuirii noastre! Cu toate că I-a părut, fireşte, rău, i-a lăsat să se depărteze de la Dansul în bezna necredinţei şi pierzării; ba chiar şi celor doisprezece aleşi le-a grăit cu acest prilej: "Nu vreţi şi voi să vă duceţi?" , arătându-Se gata să le dea drumul şi lor de nu se vor pleca înaintea tainei. De aici reiese că a fugi de minune este acelaşi lucru cu a fugi de Domnul Mântuitorul, iar cel ce întoarce spatele minunii e ca şi cum ar pieri. Să ia aminte cei ce se îngrozesc numai când se pomeneşte de minuni! Şi aceştia vor avea de întâmpinat o minune pe care nu o vor mai putea tăgădui: moartea, iar după moarte - judecata. Dar dacă această recunoaştere le va mai folosi la mântuire, numai Dumnezeu ştie.