Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

joi, 19 mai 2011

19.04 Tâlcuiri - Săptămâna a patra după Paşti - Joi



Un gând care zăboveşte arată împătimirea omului. Iar dacă e alungat repede, arată război şi împotrivire (Sf. Marcu Ascetul).
*

*                   *

Fapte 10, 34-43

34 Iar Petru, deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor.
35 Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El.
36 Şi El a trimis fiilor lui Israel cuvântul, binevestind pacea prin Iisus Hristos: Acesta este Domn peste toate.
37 Voi ştiţi cuvântul care a fost în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan.
38 (Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.
39 Şi noi suntem martori pentru toate cele ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L pe lemn.
40 Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate,
41 Nu la tot poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi.
42 Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi.
43 Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui.


In 8, 12-20.

12 Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
13 De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată.
14 A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc.
15 Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni.
16 Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine.
17 Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată.
18 Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis.
19 Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu.
20 Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăţa în templu; şi nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul Lui.



Tâlcuire:

"Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." Prin urmare, cel care se abate de la Domnul se abate de la lumină şi se duce la întuneric: ca atare, acesta este adevăratul obscurantist. Ştii ce cere învăţătura lui Hristos, deci ia seama: pe cel care nutreşte gânduri potrivnice acestei învăţături nu te sfii să îl numeşti obscurantist; este chiar numele ce i se potriveşte. 

Domnul învaţă că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi Treimic după ipostasuri - aceasta este raza luminii suprafireşti a adevărului; cel care propovăduieşte împotriva acestui adevăr duce din lumină la întuneric şi este un obscurantist. 

Domnul învaţă că Dumnezeu Cel în trei Ipostasuri, Care a zidit lumea prin cuvântul Său, îi şi poartă de grijă - aceasta este lumina dumnezeiască ce luminează nu cu pământeasca mângâiere cărările întunecate ale vieţii noastre; cel care propovăduieşte împotriva ei, acela duce în întunericul lipsit de bucurie - e un obscurantist. 

Domnul învaţă că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, rânduindu-i să trăiască în rai; iar atunci când a păcătuit, cu dreptate l-a izgonit din rai ca să trăiască pe acest pământ plin de necazuri şi nevoi. Totuşi, n-a ţinut manie asupra lui până la sfârşit, ci a binevoit să-i lucreze mântuirea prin moartea pe cruce a Unuia-Nascut Fiului Său, Care S-a întrupat - şi aceasta este lumina duhovnicească ce luminează întunericul ce înconjoară sufletele noastre; cel care propovăduieşte împotriva acestui adevăr conduce la întuneric şi este un obscurantist. 

Domnul învaţă: "Crezi şi, primind puterea harului prin dumnezeieştile Taine, trăieşte potrivit poruncilor Mele, şi te voi mântui!" - acesta este singurul mijloc pentru ca lumina lui Dumnezeu să intre în noi şi să ne facă luminaţi; cel care propovăduieşte împotriva acestui adevăr vrea să ne ţină în beznă şi este, ca atare, un obscurantist.

Domnul învaţă: '' Intraţi, printr-o viaţă aspră şi lepădare de sine, pe uşa cea strâmtă", şi aceasta este singura cale spre lumină, iar cel ce conduce pe calea largă a dezmierdării de sine, conduce la întuneric şi este un obscurantist. 

Domnul învaţă: "Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale - moartea, judecata, iadul, raiul", şi aceasta este lumina ce luminează viitorul nostru; cel ce învaţă că odată cu moartea totul ia sfârşit, acela aduce bezna peste soarta noastră şi este, ca atare, un obscurantist.  

Iubitori ai luminii, învăţaţi-vă să deosebiţi după aceste semne unde e întunericul şi feriţi-vă de el! 


Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks