Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

sâmbătă, 21 mai 2011

19.06 Tâlcuiri - Săptămâna a patra după Paşti - Sâmbătă



Smulge gândurile rele prin alte gânduri (Sf. Nil Sinaitul).
*

*                   *


Fapte 12, 1-11

1 Şi în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă.
2 Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3 Şi văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat şi pe Petru, (şi erau zilele Azimelor)
4 Pe care şi prinzându-l l-a băgat în temniţă, dându-l la patru străji de câte patru ostaşi, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paşti.
5 Deci Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică.
6 Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa.
7 Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini.
8 Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele. Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: Pune haina pe tine şi vino după mine.
9 Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie.
10 Şi trecând de straja întâi şi de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, şi poarta s-a deschis singură. Şi ieşind, au trecut o uliţă şi îndată îngerul s-a depărtat de la el.
11 Şi Petru, venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mâna lui Irod şi din toate câte aştepta poporul iudeilor.


In 8, 31-42

31 Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;
32 Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.
33 Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi?
34 Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului.
35 Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac.
36 Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.
37 Ştiu vă sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvâtul Meu nu încape în voi.
38 Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru.
39 Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
40 Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.
41 Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.
42 Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.



Tâlcuire:

Zis-a Domnul: "Dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr." Iată unde este libertatea: 

Mintea este legată cu lanţurile neştiinţei, rătăcirii, superstiţiei, nedumeririi; se zbate, însă din ele nu se poate smulge. Alipeşte-te de Domnul, iar El va lumina întunericul tău şi va rupe toate lanţurile în care se zbuciumă mintea ta. 

Voinţa e înlănţuită de patimi, care nu-i dau loc să lucreze; ea se zbate, ca cel legat de mâini şi de picioare, dar nu se poate slobozi. Tu însă alipeşte-te de Domnul, iar El îţi va da puterea lui Samson şi va sfărâma toate legăturile nedreptăţii ce te ţin ferecat. 

Inima este împresurată de griji neîncetate, care nu-i dau odihnă; tu însă alipeşte-te de Domnul, iar El te va odihni; şi vei avea pace în tine însuţi, totul va fi luminos în jurul tău, iar tu vei umbla împreună cu Domnul, fără împiedicare şi poticnire, prin bezna şi întunericul acestei vieţi, spre bucuria cea atotfericită şi deplină şi spre nesfârşirea veşniciei.

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks