29.07 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Duminică

Să nu se amăgească nimeni cu săturarea pântecelui şi să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului. Să nu ne facem robi pornirilor poftei; măsura şi socoteala dau trupului sănătate şi sfinţenie (Sf. Casian Romanul).

*

*                   *

la Utrenie

In 20, 1-10

1 Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.

2 Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.

3 Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.

4 Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.

5 Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.

6 A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,

7 Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.

8 Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.

9 Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.

10 Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.

la Liturghie

Rm 15, 1-7

1 Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.

2 Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.

3 Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea".

4 Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.

5 Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos,

6 Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.

7 De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.

Mt. 9.27-35  

27 Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David.

28 După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!

29 Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!

30 Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie.

31 Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.

32 Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon.

33 Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel.

34 Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni.

35 Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

In 9, 27-35

27 Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?

28 Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.

29 Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.

30 A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.

31 Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.

32 Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

33 De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.

34 Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.

35 Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

In 17, 1-13

1 Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

2 Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care  Tu i-ai dat Lui.

3 Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

4 Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.

5 Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.

6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.

7 Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;

8 Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.

9 Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.

10 Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.

11 Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.

12 Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

13 Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

Tâlcuire:

„După credinţa voastră fie vouă!", le-a spus Domnul celor doi orbi, şi îndată s-au deschis ochii lor. După măsura credinţei omului este şi cercetarea lui de către puterea lui Dumnezeu. Prin credinţă se primeşte, trece şi în ea se sălăşluieşte harul. Aşa cum plămânii unuia sunt mai mari, iar ai altuia sunt mai mici, şi primii primesc mai mult aer decât cei din urmă, tot aşa şi credinţa unuia e mai mare, iar a altuia e mai mică, şi prima primeşte mai multe daruri de la Domnul, iar cealaltă mai puţine. Dumnezeu este pretutindeni, cuprinde şi ţine toate şi Se sălăşluieşte cu plăcere în sufletele omeneşti; dar intră în ele nu cu sila, deşi este Atotputernic, ci chemându-le, căci nu voieşte să strice stăpânirea pe care i-a dat-o omului asupra voinţei sale. Pe cel ce se deschide prin credinţă îl umple Dumnezeu cu daruri peste măsură; în cel care se zăvorăşte prin necredinţă nu intră chiar de ar fi aproape. Doamne! Adaugă-ne credinţa, fiindcă şi credinţa tot darul Tău este. Fiecare din noi însă se cade să mărturisească: „Iar eu sărac sunt şi sărman" (Ps. 69, 6).