Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

duminică, 7 februarie 2010

039 RUGĂCIUNE CÂTRE SFÂNTUL DUH






Impărate ceresc,
Preasfinte, Preabunule, Duhul adevărului, care întru o fiinţă eşti unit cu amândouă dumnezeieştile ipostasuri, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul eşti închinat şi slăvit, care ai grăit prin proroci. Cel ce ai umplut pe Sfinţii Apostoli de sfinţenie şi de darul cel de la Tine. Cel ce împărţi tuturor potrivit puterii darurile Tale şi desparţi precum vrei dăruirile. Cel ce dai credincioşilor cunoştinţa ca o bună mireas- mă235 . Cel ce sufli întru mine viaţă şi îmi dăruieşti înţelegere. Cel ce dai sufletului bărbăţie, răbdare şi dreaptă socotinţă, bunacuviinţă cea tainică şi preafrumoasă. Cel ce eşti tot întru sine-Ţi şi intri prin toate Duhurile cele cereşti, înţelegătoare, curate, preasubţiri şi îngereşti Puteri . Cel ce pe cele de sus şi pe cele de jos le împlineşti şi pe toate împreună le cârmuieşti. Cel ce înţelepţeşti pricinile tuturor 236 . Cel ce luminezi spre înţelegere tot
ce se mişcă. Cel ce faci ca cele ce vor fi să fie văzute ca cele ce sunt de faţă. Cel ce dai sufletelor ca împreună cu trupul să le vadă pe cele din ceruri. Toate bunătăţile din Tine ca dintr-un izvor se varsă, lucrarea cea bună, înţelepciunea, puterea, mângâierea, bucuria, bărbăţia sufletului.
Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit pe mine păcătosul să trec lungimea zilei al cărei sfârşit îmi este necunoscut şi să ajung fără piedică până în ceasul acesta. De aceea, primeşte-mă, Doamne, şi acum, pe mine nevrednicul robul Tău, cel ce mă apropii de Tine şi mă rog să dobândesc ajutorul Tău şi dăruieşte-mi curăţire prin pocăinţă de spurcăciunile mele preaurăte, lucrând23 7 în chipurile pe care le ştii, ale înţelepciunii Tale celei de necercetat mântuirea mea, şi gonind lenevirea şi trândăvia sălăşluite întru mine. Risipeşte gândurile cele viclene şi necinstite şi scoate-le din inima mea. Do moleşte pornirile cele fără de socoteală ale trupu lui meu. Opreşte mişcările cele pătimaşe ale sufletului meu. Ridică şi depărtează de cugetul meu cugetările putrede şi grijile deşarte şi Învaţă-l pe el să se îndeletnicească numai cu cele cuviincioase,
înţelepţeşte-mă să grăiesc cele trebuincioase şi să fac cele folositoare, în vremea rugăciunii opreşte robirile minţii mei şi toate abaterile ei îngrădeş- te-le, şi o povăţuieşte în calea Ta, ca să fie nerătăcită către Tine şi să ia aminte necontenit la pri- virea238 slavei Tale. Risipeşte toate urzelile cele cu multe viclenii pornite asupra vieţii mele, de toată puterea cea vicleană şi ucigătoare de om. Căci înaintea Ta stau, pe Tine Te laud şi bine Te cuvântez şi Ţie mă închin, împreună cu Cel fără de început Pricinuitor al tău Părinte şi cu Cel de o fiinţă si de o fire cu Tine Fiu al Lui, totdeauna, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks