Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

miercuri, 17 februarie 2010

049 RUGĂCIUNE DE UMILINŢĂ CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS


RUGĂCIUNE DE UMILINŢĂ CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS



Doamne Iisuse Hristoase,

Mântuitorul meu, plouă în inima mea rouă darului Tău. Adapă mintea mea şi împodobeşte-o cu florile umilinţei, ale smereniei, ale dragostei şi ale răbdării. Eu zic acestea, dar iată că rugăciunea mea este fără putere, iar păcatele mele sunt mari şi grele. Păcatele mele mă necăjesc şi neputinţele mă silesc să-Ţi strig Ţie: Cel ce ai deschis ochii orbului268, deschide ochii minţii mele ca totdeauna să văd frumuseţea Ta. Cel ce ai deschis gura asinei lui Valaam, deschide-mi gura spre lauda şi slava darului Tău. Cel ce ai pus hotar mări , Cuvântul poruncii Tale pune-l hotar inimii mele prin darul Tău, ca să nu se abată în dreapta sau în stânga de la poruncile Tale. Cel ce ai dat apă în pustie norodului celui nesupus şi împotrivă grăitor, dă-mi mie umilinţă si ochilor mei lacrimi ca să
plâng ziua şi noaptea în vremea vieţii mele, cu smerită cugetare, cu dragoste şi cu inimă curată.
„Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne.'" " Dâruieşte-mi din sămânţa cea sfântă a darului Tău, ca să-Ţi aduc Tie mănunchi de umilinţă. Deci slava Ţie celui ce mi-ai dat mie ca să-Ţi aduc Ţie. Auzi, Doamne, rugăciunea robului Tău. pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi când îţi aduc această mărturisire a mea. Greşit-am la cer şi inaintea Ta, Doamne, Dumnezeule Atotţiitorule şi pentru mulţimea păcatelor mele nici nu mai sunt vrednic să numesc numele Tău cel preaslăvit cu buzele mele cele păcătoase. Căci nevrednic m-am făcut cerului şi pământului, întârâtându-Te pe tine, Stăpânul meu cel bun . Pentru aceea, mă rog Ţie, Doamne, să nu mă lepezi pe mine de la faţa Ta, nici să Te depărtezi de la mine, ca să nu pier. Căci dacă darul Tău nu mi-ar fi ajutat mie mai înainte, aş fi pierit şi eram acum ca şi cum nu aş fi fost Căci după ce Te-am părăsit pe Tine, n-am mai avut zi bună, iar ziua petrecută întru păcate, care pare să fie bună, este mai rea ca cea amară şi preaamară. Şi dacă nu-mi va ajuta mie acum acelaşi dar al Tău,
voi fi iarăşi ca şi cum nu aş fi. De aceea nădăjduiesc tare că mă vei întări pe mine cu darul Tău, Doamne Dumnezeul meu, ca să mă grijesc de mântuirea mea. Pentru care şi cad la Tine, rugându-mă: Sprijineşte-mă pe mine, cel ce m-am rătăcit din calea dreptăţii. Varsă peste mine mulţimea îndurărilor Tale ca peste fiul cel desfrânat, căci mi-am ruşinat viaţa, risipind bogăţia darului Tău. Milu- ieşte-mă. Dumnezeule, şi nu pomeni răul din viaţa mea cea înrăutăţită. Îndură-Te spre mine ca spre cea desfrânata, ca spre vameş şi spre tâlhar, căci aceştia pe pământ fiind s-au urgisit de toţi, dar Tu, Doamne, i-ai primit şi locuitori ai desfătării raiului i-ai făcut Deci primeşte-mă pe mine netrebnicul robul Tău şi pocăinţa mea, căci urgisit am fost de toţi. Căci „ai venit, nu pe cei drepţi să-i chemi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă.Că Ţie se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks