31.01 Tâlcuiri - Săptămâna a noua după Cincizecime - Luni

1 Cor. 11.31; 12

    31    Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.
Despre darurile duhovniceşti şi despre dreapta lor întrebuinţare.
    1    Iar cât priveşte darurile duhovniceşti nu vreau, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă.
    2    Ştiţi că, pe când eraţi păgâni, vă duceaţi la idolii cei muţi, ca şi cum eraţi mânaţi.
    3    De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! – tot aşa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, – decât în Duhul Sfânt.
    4    Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh.
    5    Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn.
    6    Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.
    7    Şi fiecăruia se dă arătarea  Duhului spre folos.
    8    Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei.
    9    Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh;
    10    Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor.
    11    Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.
    12    Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos.
    13    Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat.
    14    Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.
    15    Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup?
    16    Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, – pentru aceasta nu este ea din trup?
    17    Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul?
    18    Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit.
    19    Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?
    20    Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup.
    21    Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi.
    22    Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase.
    23    Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă.
    24    Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte,
    25    Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.
    26    Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.
    27    Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte.
    28    Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.
    29    Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?
    30    Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?
    31    Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate:

Dragostea şi bunurile ei.
    1    De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste  nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
    2    Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
    3    Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
    4    Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
    5    Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
    6    Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
    7    Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
    8    Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
    9    Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
    10    Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
    11    Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
    12    Căci vedem acum ca prin oglindă,  în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
    13    Şi acum rămân acestea trei:  credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.


Mt. 18. 1-11

     1    În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor?
    2    Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor,
    3    Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
    4    Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.
    5    Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
    6    Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
    7    Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
    8    Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă  ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic.
    9    Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine  este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.
    10    Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri,  pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.
    11    Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.


Tâlcuire:

"De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor." Întocmirea inimii de copil este pilduitoare. Copiii, înainte de a se dezvolta în ei pornirile egoiste, sunt o pildă vrednică de urmat. Ce vedem la copii? Credinţă deplină, care nu iscodeşte, ascultare fără cârtire, dragoste nefăţarnică, lipsă de griji şi tihna sub ocrotirea părinţilor, vioiciune şi prospeţime, agerime şi dorinţa de a învăţa şi a se desăvârşi. Mântuitorul însă arată  cu precădere o anumită trăsătură a lor, smerenia: "Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru Împărăţia Cerurilor", caci acolo unde este smerenie adevărata, se află toate virtuţile dimpreună. Smerenia se arătă în desăvârşirea ei tocmai atunci când celelalte virtuţi au înflorit deja şi s-au pârguit în inimă; ea e cununa şi acoperământul lor. Aceasta este taina vieţii duhovniceşti întru Hristos Iisus Domnul nostru. Cu cât are cineva viaţa duhovnicească mai înaltă, cu atât este mai smerit, căci el vede mai limpede că nu el se osteneşte sporind duhovniceşte, ci "harul care este în el"; şi aceasta este măsura "vârstei deplinătăţii lui Hristos": caci lucrul cel mai însemnat la Hristos Iisus este faptul că El "S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte".